„Nu am discutat despre ministere sau despre funcția de premier. Este o discuție despre extinderea numărului de ministere. Maxim 20”, spune Florin Cîțu după discuțiile cu liderii PSD și UDMR pentru formarea unei alianțe guvernamentale.
El precizează că discuțiile pe programul de guvernare încep miercuri.
De asemenea, Cîțu spune că în perioada următoare nu trebuie crescute taxele, iar cota de impozitare trebuie să fie unică, nu progresivă.
Amintim că luni seara, Biroul Politic Naţional al PNL a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorităţi care "să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depăşită criza politică şi sanitară".
"A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fişă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL", au informat liberalii.
PNL a precizat că sunt câteva principii pe care le va susţine, nefiind negociabile: formarea unei majorităţi în jurul formaţiunii, cu premier liberal, PNRR - un proiect naţional, asumat de România şi aprobat de Comisia Europeană, stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat faţă de CE, nicio taxă mărită, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri, continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum şi reforma administrativă, realizarea reformelor asumate pe tema justiţiei şi închiderea MCV, reforma statului şi menţinerea parcursului european şi euroatlantic şi a Parteneriatului strategic cu SUA.
Liberalii au mai spus că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis. "Respectarea parteneriatului cu preşedintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuţii să poată avea rezultate concrete", au subliniat liberalii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News