"În 2022 cu siguranţă vor creşte pensiile şi alocaţiile, discutăm şi de celelalte. La fel şi salariile în sectorul bugetar, putem să agreăm o creştere dacă vine la pachet cu o reformă în sectorul administraţiei. Nu putem doar să creştem şi să nu legăm de performanţă aceste creşteri ", a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la sediul PNL.
Întrebat dacă prin reformă înţelege o reducere a aparatului bugetar, el a răspuns: "Nu, eu înţeleg o legare directă între venituri şi performanţă, asta înţeleg prin reformă."
Referitor la creşterea pensiilor, alocaţiilor şi salariului minim, liderul PNL a subliniat angajamentele României la nivel european.
"În acest moment, este foarte simplu pentru toată lumea să se uite în strategia fiscal-bugetară, în PNRR, în estimările Comisiei Europene să vadă exact care este pasul de creştere pentru pensii, pentru salarii în perioada următoare, de fapt anvelopa salarială. În acest moment discutăm un nou program de guvernare şi atunci vom vedea care va fi noul nivel", a precizat Cîţu.
În ceea ce priveşte o majorare a pensiilor cu 11% premierul interimar a precizat că "Scenarii pot să existe, dar nu poţi să iei în calcul aşa ceva".
"Poţi să vorbeşti despre orice procent. Astăzi, noi avem (...) o discuţie deja aprobată cu Comisia Europeană. Avem un parcurs al deficitului bugetar deja aprobat de Comisia Europeană. România este ţara care este în deficit excesiv, a intrat după ce am avut acele excese ale politicii fiscale între 2017-2019, cu deficite foarte mari, am intrat în acest mecanism. Trebuie să corectăm acest mecanism, şi, toate ţările din UE reduc deficitele bugetare. Nu există nicio ţară care să vină cu un deficit mai mare bugetar. Deci, dacă vrem să nu fim penalizaţi de agenţiile de rating, de Comisia Europeană, să nu mai primim fonduri europene, de partenerii noştri internaţionali, de investitori, trebuie să ne ţinem de acest calendar pe care, deja, l-am negociat şi l-am aprobat cu toţii. Agenţiile de rating ne-au spus foarte clar că, astăzi, România a trecut de la 'negativ' la 'stabil' tocmai pentru că a făcut aceste progrese şi avem acest calendar, această traiectorie. Dacă deviem de la ele, ne întoarcem la 'negativ', mergem la 'junk', totul sare în aer", a adăugat Cîţu, citează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News