Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Navă de război rusă, du-te dracului": Militarii ucrainieni care au refuzat să predea Insula Șerpilor, lăudați post-mortem
WhatsApp
Povestea celor 13 polițiști de frontieră ucraineni care păzeau Insula Șerpilor, care au refuzat să se predea unei nave de război rusești, au rezistat și au fost uciși în timpul unui bombardament, stârnește emoții, relatează BBC.
Rusia îşi consolidează poziţiile în Insula Şerpilor şi caută variante de debarcare la Odesa

Înregistrarea audio a ultimelor cuvinte sfidătoare ale gărzilor a devenit virală pe Twitter, TikTok și alte rețele de socializare.

Nava rusă le spune ucrainenilor: "Vă sugerez să vă predați armele și să capitulați, altfel voi deschide focul, ați înțeles?".

„Navă de război rusă, du-te dracului"

 

Gărzile ucrainene pot fi auzite apoi spunând "asta este", înainte de a răspunde cu: "Navă de război rusă, du-te dracului".

Președintele ucrainean Zelensky a lăudat curajul polițiștilot de frontieră, spunând că toți vor primi titlul de Erou al Ucrainei.

Insula a fost bombardată joi după-amiază, după o tentativă eșuată de debarcare a trupelor și un atac nereușit cu rachete.

Această „insulă” minusculă, clasificată drept „stâncă” în sensul Convenției de la Montego Bay privind Dreptul Mării datorită lipsei de surse proprii de apă potabilă, are o istorie turbulentă, trecând de-a lungul timpului în posesia Țării Românești, Principatului Moldovei, Imperiului Țarist, României, Uniunii Sovietice și Ucrainei.

Militarii ucrainieni care au refuzat să predea Insula Șerpilor, lăudați post-mortem 

 

Acum ea ar putea juca din nou un rol crucial în tentativele Rusiei conduse de Vladimir Putin de a sufoca Ucraina.

Infrastructura de pe insulă a fost distrusă în urma unui atac aerian și a unui bombardament de artilerie. Comunicațiile cu polițiștii de frontieră și cu forțele armate de pe insulă au fost întrerupte, potrivit postării de pe Facebook a instituției.

Insula Șerpilor, este unul dintre cele mai sudice puncte ale țării. Insula, care se află la aproximativ 20 de mile marine sud de coasta ucraineană, joacă un rol cheie în stabilirea limitelor apelor teritoriale.

Populația insulei este formată în mare parte din polițiști de frontieră.

Youtube video image

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel