Plafon casetat și candelabru în sala mare  Foto: Muzeul municipiului București

Am intrat, în acea zi, pentru a afla povestea palatului din centrul Capitalei. Și, pas cu pas, am început să visez la o lume a eleganței și excentricului de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aici, în palat, la balurile de joi erau invitați doar cei care făceau parte din elita țării. Nu putea intra oricine și... nu oricum! Se poate spune că eleganța era obligatorie. La baluri, cele mai multe dintre doamne veneau însoțite de ofițeri, iar profesorii de dans le erau oferiți "din partea casei". Domnii își puteau etala aici toate atuurile, pentru a face cuceriri. Așa era Palatul Șuțu, din centrul Bucurestiului, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Elitele românilor, invitate la bal

Aici a fost invitat și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apoi membrii familiei regale și toate personalitățile vremii. Era centrul eleganței și al opulenței, iar o invitație la una dintre renumitele baluri care se organizau aici echivala cu recunoașterea importanței pe care o avea cineva în societatea românească din acele vremuri. A doua jumatate a secolului al XIX-lea a reprezentat pentru Palatul Șuțu perioada de maximă strălucire. Autorii acestei capodopere au fost Grigore Șuțu (1819-1893) și soția lui, Irina, fiica marelui bancher Ștefan Hagi Moscu. Cei doi soți s-au preocupat constant atât de palat, cât și de parcul ce-l încadra. Ei au adăugat clădirii marchiza susținută de piloni de fier, care a creat un elegant peron de intrare. Parcul care înconjura palatul se întindea până spre fostul amplasament al Bisericii Sf. Sava.

Ceasul, comandă specială la Paris  Foto: Muzeul Municipiului București

Povestea palatului începe la 29 martie 1832. Arhitecții Johann Veit și Conrad Schwinck au fost însărcinați cu ridicarea Palatului Șuțu, iar construcția a fost finalizată, după o serie de tensiuni și conflicte, inclusiv juridice, în 1834. Construit în stil neogotic, cu patru turnulete poligonale, amplasate două câte două, pe părțile laterale, de nord și de sud, Palatul Șuțu se remarcă prin spațialitatea interiorului, conferită de o cupolă similară aceleia de pe conacul de la Golești al familiei Șuțu.

S-a continuat decorarea clădirii până în octombrie 1836, când Costache Șuțu i-a comandat meșterului austriac Eser un policandru de alamă, format din 24 de sfeșnice, întocmai ca cel de la Biserica Sf. Ioan Nou. Holul central a fost decorat în 1862, cu ajutorul renumitului sculptor Karl Storck. El a conceput cele trei arcade, scara cu două brațe și montarea în peretele din față a oglinzii aduse de la Murano, prinse într-un ancadrament. Deasupra oglinzii se distinge și astăzi medalionul Irinei Șuțu, sculptat în lemn.

Cuplul aristocrat: Turcu' și Cămiloiu'

Legendele Bucureștiului spun că arhitectura palatului și designul interior sunt explicabile prin povestea soților Grigore și Irina Șuțu. Nobilul afemeiat și soția lui geloasă au împărțit lobby-ul în două părți egale, fiecare parte având câte o scară, astfel încât fiecare dintre cei doi soți avea grijă de partea lui de scară, atunci când își primeau musafirii. Se povestește că el, Grigore Șuțu, era mai mic de statură și îi plăceau femeile, iar doamna era mai înaltă și nu chiar frumoasă - de unde și porecla pe care o primise cuplul în acele vremuri: Turcu' și Cămiloiu'.

Familia Grigore și Irina Șuțu  Foto: Muzeul municipiului București

Pe cele două scări urcau separat doamnele și domnii. Potrivit legendei,  Grigore Șuțu era atras chiar și de femeile care serveau în sufragerie, iar Irina Șuțu le-a concediat pe toate și a adus personal mai în vârstă. Cele două scări au fost ridicate după ce s-a finalizat construcția clădirii, în jurul anului 1864. Apoi a fost făcută o comandă specială la Paris: un ceas care să se vadă în oglindă, astfel încât cei care veneau la baluri să observe ora, în timp ce urcau.

Scările pe care  urcau separat doamnele și domnii  Foto: Crișan Andreescu

Eleganță, opulentă și barometru al statutului social

Ținuta era obligatorie și se afișa o eleganță extraordinară. Trăsurile veneau și erau întâmpinate de un arănut îmbrăcat în alb, cu mănuși albe, care le invita pe doamne să intre în palat, iar pentru doamnele care nu știau să danseze, erau angajați ofiteri pentru a le învăța pașii de dans. Balurile mai aveau ceva specific: nu se serveau băuturi alcoolice. Foarte rar se putea bea aici șampanie. Pe lângă obișnuitele baluri de joi, evenimentele se organizau aici și cu diverse ocazii speciale, precum sărbătorile de iarnă. Invitații puteau să se plimbe prin grădina superbă a palatului, cu unde fuseseră aduși păuni și plante rare, în spatele clădirii care găzduiește astăzi Muzeul Municipiului București.

Ținute de la balurile organizate joia  Foto: Crișan Andreescu

Fiecare bal respecta un program prestabilit: invitații luau masa în sufragerie, apoi urcau în sala de bal. Iarna, palatul era foarte bine incălzit. Sobele de la etaj sunt și astăzi cele originale. Sunt nenumărate povești legate de acest palat, însă câteva sunt foarte importante pentru istoria românilor. În actuala sală de conferințe a muzeului a fost organizat un prânz de gală, cu ocazia Anului Nou, în anul 1918, rămas în istorie pentru discuția dintre feldmaresalul August von Mackensen și Alexandru Marghiloman, pentru încheierea de urgență a pacii dintre România și Puterile Centrale.

Zece ani mai târziu, palatul a devenit sediul Primăriei Bucureștiului. Din cabinetul său, aflat în camera din dreapta sălii mari cu balcon, Dem I. Dobrescu a semnat decizia de deschidere a primei expoziții permanente a Muzeului Municipal. Astăzi, Muzeul Bucureștiului continuă să le spună vizitatorilor povestea fabuloasă, de aproape două secole, a Palatului Șuțu și a oamenilor care i-au trecut pragul.