Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Muncitori români, în pericol de moarte, după ce au căzut într-un canal cu dejecții de la o fermă de porci. UPDATE
WhatsApp
Doi bărbați au fost găsiți în stare de inconștiență după ce au căzut, marți, într-un canal cu dejecții la o fermă de porci din județul Suceava.
O comună din România construiește cea mai mare fermă din Europa

Un accident dramatic s-a petrecut marți, în jurul orei 11.30, la o fermă de porcine din Verești. Doi bărbați care lucrau într-un canal colector de dejecții au intrat în stare de inconștiență

ISU Suceava anunță că cei doi bărbați au fost găsiți în stare de inconștiență. Au fost scoși așa dintr-un canal cu dejecții la o fermă de porci din comuna Verești.

„Intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje SAJ”, anunță ISU.

La această oră, salvatorii încearcă resuscitarea celor doi, anunță Mediafax.

UPDATE. 13.20 Din păcate, după manevrele de resuscitare, cei doi bărbați, unul în vârstă de 52 de ani și unul de 54 de ani, au fost declarați decedați. Un al treilea bărbat, un tânăr în vârstă de 23 de ani, implicat si el in eveniment, va fi transportat la spital, conștient si cooperant.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel