Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Muncitori din străinătate ar putea veni să muncească pe bani puțini în România
WhatsApp
Un secretar de stat susține că se caută soluții pentru a rezolva problema deficitului în privința forței de muncă din România. Planul se pare că ar fi aducerea de muncitori din străinătate și angajarea lor pe salarii mici.

Un secretar de stat din Ministerul Fondurilor Europene, Dan-Octav Paxino, a declarat că în acest moment, pe legislația românească, firmele din țară pot aduce lucrători din afara Uniunii Europene, în limita unui contingent național, decis de Guvern anual, dar sunt obligate să-i plătească cel puțin cu salariul mediu pe economie. El ar vrea astfel să relaxeze prevederile legale privind salariul acordat muncitorilor extracomunitari. Întrevedere cu Teodorovici pe tema angajărilor din străinătate „Având în vedere că în perioada actuală trecem printr-un deficit major în ceea ce privește forța de muncă, am avut și ieri o întrevedere cu domnul ministru al Finanțelor Teodorvici și în principal suntem preocupați pentru a dezvolta și a găsi modalitatea cea mai eficientă ca și România să modifice sau să amendeze legislația actuală care permite aducerea din străinătate a muncitorilor, dar prin legislația noastră suntem obligați să-i plătim la salariul mediu brut pe economie, ceea ce în celelalte state membre ale Uniunii Europene nu există această autolimitare” - a spus secretarul de stat din Ministerul Fondurilor Europene, la un seminar găzduit de Reprezentanța Comisiei Europene în România, conform Startupcafe.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel