Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Motorul Europei merge bine: Germania a înregistrat un număr record de angajaţi în 2022
WhatsApp
Germania, cea mai dezvoltată economie a Europei, a înregistrat anul trecut un număr record de angajați. Motorul Europei merge bine: 

Numărul de angajaţi în Germania a înregistrat anul trecut un avans de 1,3% faţă de 2021, ajungând la nivelul record de 45,6 milioane, conform datelor preliminare publicate de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite Xinhua.

În sectorul serviciilor din cea mai mare economie europeană erau angajate anul trecut 34,3 milioane de persoane, o creştere de 1,6% faţă de 2021.

Creşterea forţei de muncă din Germania a fost determinată de afluxul de angajaţi străini şi de sporirea participării populaţiei pe piaţa muncii. Efectele negative asupra pieţei muncii, provocate de schimbările demografice, "au fost mai mult decât compensate", a precizat Destatis.

În ultimii ani, în contextul îmbătrânirii populaţiei, deficitul de angajaţi calificaţi a crescut în Germania. Deja la mijlocul anului trecut economia ţării înregistra un deficit de peste 500.000 de angajaţi calificaţi, conform datelor Institutului economic german (IW).

"Când generaţia mea - generaţia "Baby Boomers" (cu vârsta între 56 şi 74 de ani) - se va pensiona, vor fi într-adevăr probleme", a avertizat Saskia Esken, co-liderul Partidului Social Democrat. "De aceea trebuie să creştem imigraţia şi să ne asigurăm că integrarea are succes", a adăugat oficialul german.

Fără imigraţie şi fără sporirea participării populaţiei pe piaţa muncii, deficitul de angajaţi calificaţi în Germania ar ajunge la şapte milioane până în 2035, arată rezultatele unui studiu realizat de Institutul german pentru piaţa muncii (IAB).

Pentru a atrage mai mulţi muncitori străini, Guvernul de la Berlin a redus plafonul de venit pentru permisul Blue Card (Cardul albastru), solicitat pentru persoanelor cu înalta calificare care doresc să muncească în Germania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel