Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Sănătății, la Iași: Am revăzut saloane care nu s-au schimbat din timpul studenției mele
WhatsApp
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că în vizitele inopinate făcute în mai multe spitale din Iaşi a întâlnit "lucruri bune şi mai puţin bune", dar şi saloane care au rămas ca în vremea studenţiei sale. 

Aflat într-o vizită la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat că este importantă îmbunătăţirea condiţiilor de cazare pentru pacienţi, în unele spitale saloanele fiind la fel ca şi pe vremea când era student al Universităţii de Medicină "Grigore T. Popa".

"Sunt puncte bune şi mai puţin bune. La Spitalul de Pneumoftiziologie au primit şi sunt în curs să primească aparatură de generaţie nouă. În schimb, lasă mult de dorit condiţiile în care sunt primiţi pacienţii, în care stau în saloane. Am revăzut cu emoţie saloane care nu s-au mai schimbat din timpul studenţiei mele şi de când am trecut pe acolo ca tânăr rezident. Mi-aş dori să fiu atât de tânăr încât perioada asta să fi fost scurtă. Din păcate, este un interval mare de timp în care nu s-a schimbat nimic acolo. Vom găsi rapid soluţii", a spus ministrul Victor Costache, potrivit Agerpres.

El a spus că în timpul vizitei efectuate la Spitalul "Sf Spiridon" a constatat că există o neuniformitate între investiţii.

"Au fost unele clinici care au fost aduse la standarde europene, în unele zone mi-am regăsit cu emoţie anii studenţiei. Spre exemplu, în Clinica a III a Medicală timpul a rămas în loc. Am revăzut frumoasele sobe din secolul XVIII. Din păcate, şi saloanele au rămas la fel. Este mult de lucru şi acolo", a spus ministrul Victor Costache.

Ministrul Sănătăţii a declarat totodată că la Institutul de Psihiatrie Socola trebuie lucrat în primul rând la îmbunătăţirea locurilor unde sunt cazaţi pacienţii.

"Degeaba avem aparatură, sigur, nici aparatura nu e suficientă, dacă pacienţii nu sunt primiţi în condiţii decente şi dacă medicii, asistentele şi tot corpul medical nu lucrează în condiţii demne. (...) Acolo nu putem da vina pe investiţii. E vorba doar de condiţii hoteliere decente pentru a asigura condiţii normale pacienţilor de acolo. Nu s-au realizat nici măcar axele rutiere acolo, nici lumini nu sunt. Vom vedea cum vom putea corecta acele probleme. De aceea l-am avut lângă noi şi pe şeful Corpului de Control. Politica noastră va fi o politică a dialogului, a investiţiilor, dar va fi şi o politică fermă, unde nu vom accepta derapajele de nicio culoare politică, deoarece în sănătate nu trebuie să existe culoare politică, trebuie să existe doar interesul pacientului şi al realizării unui act medical de calitate", a spus ministrul Sănătăţii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel