Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Muncii: Vor tăia pensiile și salariile!
WhatsApp
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, susține că are temeri foarte mari în cazul în care liberalii vor ajunge la guvernare, deorece ar putea îngheţa sau tăia salariile și pensiile.

"Eu am trei temeri foarte mari la ceea ce se poate întâmpla în viitor vizavi de pensionari, salariaţi, studenţi şi chiar tinerii întreprinzători. În primă fază, am văzut în perioada 2017- 2018 declaraţii din ce în ce mai alarmiste către populaţie că nu sunt bani de salarii şi nu sunt bani de pensii. S-a demonstrat contrariul, că am şi plătit salariile la timp, că am plătit pensiile la timp, indemnizaţiile, tot ce înseamnă prestaţii sociale. Mai mult, majorându-le. Părerea mea este că această lamentare colegii din Opoziţie o vor folosi în momentul în care să spunem că în 2020 vor veni la guvernare şi expresia lor va fi: 'Noi v-am spus de atunci că nu sunt bani'. Vor îngheţa salariile sau pensiile sau, mai rău, să facă ceea ce au făcut, şi anume să le taie", a afirmat Budăi. 

Ministrul Muncii este de părere că PNL ar putea recurge, în eventualitatea preluării guvernării, la tăierea unor subvenţii pentru studenţi sau eliminarea finanţărilor pentru programe precum Start-up Nation.

"A doua temere este legată tot de una din declaraţiile lor prin care spun că noi nu trebuie să mai avem subvenţii. Ce înseamnă subvenţii? Poate nu conştientizează colegii liberali. Nu mai acordă burse studenţilor? Nu mai acordăm transport gratuit studenţilor? Trebuie să ne gândim foarte bine atunci când facem o declaraţie în spaţiul public. A treia temere este legată de ajutoarele de stat, că nu vor mai trebui să existe. Ce înseamnă ajutoare de stat? Iar le spun colegilor că poate nu conştientizează. De exemplu, Start-up Nation este o schemă de ajutor de stat, o schemă agreată de Uniunea Europeană, este o schemă prin care mii şi zeci de mii de locuri de muncă s-au creat, iar mii de tineri şi-au putut crea o afacere", a adăugat Marius Budăi. 

[Citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel