"Nimeni nu face liste negre în PSD. Înțeleg supărarea unor colegi, însă suntem un partid care ne-am ales democratic noua conducere. Nimeni nu-l dă afară pe Liviu Pleșoianu din partid, nu l-a oprit nimeni să vorbească, să se exprime", a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.
Citeşte şi: Codrin Ştefănescu: "A apărut lista NEAGRĂ din PSD. Sunteţi toţi pe ea!"
În ultima şedinţă CEx a PSD s-a decis suspendarea lui Robert Negoiţă pentru o perioadă de şase luni şi schimbarea din funcţie a liderului senatorilor PSD, Şerban Nicolae.
Citeşte şi: Pleşoianu, hotărât să PLECE din PSD: "Nu sunt o nevertebrată. Cine merge pe acest DRUM?"
În ceea ce priveşte poziţia PSD faţă de fostul lor lider, Liviu Dragnea, Mihai Fifor susţine că nimeni nu se dezice de acesta.
"Nu se dezice nimeni de Liviu Dragnea în partid la noi, am spus-o și în Congresul social-democraților. Vrem ca acesta să fie puternic și să fie eliberat dacă lucrul acesta este decis de Instanță. Decizia CCR spune că tot ceea ce s-a dat din 2003 încoace a fost dat pe baza completurilor de judecată constituite nelegal. Este cutremurător. Sunt niște ani în care completurile nelegal constituite au trimis în spatele gratilor oameni, fără ca aceste completuri să aibă dreptul să facă acest lucru.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News