Potrivit sursei citate, Ministerul Finanțelor va avea rol de Unitate Naţională de Coordonarea a asistenţei financiare acordate de Elveţia.
Guvernul României a adoptat în 12 octombrie 2022 Memorandumul pentru aprobarea negocierii şi semnării Acordului-cadru între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană.
Acordul-cadru stabileşte instituţiile responsabile din România şi Elveţia, modalitatea şi principiile de implementare a contribuţiei, precum şi ariile tematice în care se vor aplica măsurile suport.
Ministerul Educaţiei - "Programul privind învăţământul dual (VET)";
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - "Programul de cercetare";
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului - "Programul pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătăţit la finanţare";
Ministerul Afacerilor Interne - "Programul de securitate şi siguranţă publică" (Afaceri Interne);
Ministerul Justiţiei - "Programul de securitate şi siguranţă publică" (Justiţie);
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - "Programul pentru eficienţă energetică şi energie regenerabilă";
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, alături de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (prin METROREX SA) - "Programul de îmbunătăţire a accesului în reţeaua de metrou Bucureşti";
Ministerul Sănătăţii - "Programul privind serviciile de sănătate";
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - "Programul de incluziune socială"; Operator de program selectat de către partenerii elveţieni - "Programul de implicare civică", conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News