Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Metrou Drumul Taberei. Preşedintele Klaus Iohannis, la inaugurarea magistralei: "Risca să devină un fel de legendă a amânărilor"
WhatsApp
Metroul din Drumul Taberei a fost inaugurat de preşedintele Klaus Iohannis, alături de premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Şeful statului a felicitat echipa care a finalizat linia de metrou aşteptată de aproape un deceniu de bucureşteni şi care, potrivit acestuia, "risca să devină un fel de legendă a amânărilor".

"Felicitări şi Metrorex, şi Ministerul Transporturilor, Guvernului care s-a implicat în mod exemplar în finalizarea investiţiei şi am felicitat şi pe cei care au construit această linie de metrou. Este o mare realizare, trebuie să recunoaştem. Este cert cea mai mare realizare de acest tip de după Revoluţie. Această linie risca să devină un fel de legendă a amânărilor. Iată, a venit un guvern hotărât care a venit să dovedească că şi astfel de lucrări pot fi finalizate cu succes.

Este foarte important să se continue pe această linie.Trebuie să ajungem cu infrastructură de transport în secolul 21. mobilitatea devine din ce în ce mai importantă pentru fiecare român. Guvernul trebuie să insiste foarte mult. Şi eu voi insista foarte mult pentru că avem nevoie de infrastructură.

O bună parte din aceste investiţii s-au finalizat prin fonduri UE. Se poate continua într-un ritm alert dezvoltarea infrastructurii din România şi sper acest lucru să se şi întâmple. 

În final, pentru că perioada în care trăim este una complicată, şi pe această linie este important să circulăm în siguranţă şi să fim protejaţi. Dragi bucureşteni, vă rugăm să nu nu uitaţi şi când folosiţi această linie masca, igiena, pentru a trece de această perioadă dificilă", a transmis preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia de inaugurare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel