Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mesaj disperat din Italia. Mihaela Tărănciuc: Vrem acasă. Vrem în România, dar...
WhatsApp
Mihaela Tărănciuc, președintele Alianței Românilor, filiala Roma, a vorbit despre posibilitatea redusă a românilor trecuți de 40 de ani de a se întoarce acasă. Interviul a fost acordat pentru stiridiaspora, chiar în capitala Italiei. 

Mihaela Tărănciuc a vorbit înainte de toate ca un român, ca un simplu om care se află departe de țară de foarte mulți ani. Mihaela spune că asemenea multor români care își doresc să se reîntoarcă în România, nu vede cum s-ar putea realiza această întoarcere în condițiile în care s-au înstrăinat, în țară rămânând doar câteva rude foarte apropiate.

"De dorit să ne întoarcem acasă, să ştii că ne dorim toţi. Majoritatea dintre noi ne dorim să ne întoarcem acasă, doar că aşa cum merg lucrurile, e foarte grea reîntoarcerea acasă. Suntem foarte mulţi care avem în jur de 50 de ani, iar în ţară va fi dificil să-ţi mai găsesti un loc. Ne-am îndepărtat, ţi-au rămas doar rudele foarte apropiate. De ceilalţi te-ai îndepărtat şi într-un fel nu eşti nici aici nici acolo. De dorit ne dorim, însă am vrea să fie stabilitate în ţară pentru că din punct de vedere politic toate lucrurile merg aşa cum merg. Şi aici sunt aceleaşi probleme aproape ca şi la noi, dar suntem dezamăgiţi de politică. De aia şi dacă noi încercăm aici ca asociaţie să facem ceva toată lumea se gândeşte la politica aia care se face acasă şi atunci doar când aude cuvântul politică lumea fuge pentru că ne-au dezamăgit oamenii politici," a spus Mihaela Tărănciuc pentru stiridiaspora.

[continuarea interviului, după fotografie]

(w670)

Cum se văd protestele din Piața Victoriei de la Roma 

Mihaela spune că ar vrea ca oamenii care ies în stradă să vină si cu soluții și că are o mare încredere în tinerii care vor ajunge la conducerea țării, pentru că, spune ea, de la Revoluție, aceleași persoane se succed la conducerea țării.

"Vezi oameni care stau în stradă, care luptă pentru ceva, o parte spune că e bine, tineretul spune că e bine. Aş vrea ca tineretul să vina şi cu soluţii nu doar să iasă în stradă şi să strige că trebuie schimbat ceva. Eu am multe aşteptări de la tineretul din ţară pentru că ştiu că sunt foarte mulţi tineri capabili care vor să se implice şi să facă ceva. Eu m-am cam săturat că de la revoluţie şi până acum sunt cam aceiasi oameni politici," a mai spus Mihaela Tărănciuc.


 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel