Italia a fost epicentrul focarului de COVID -19 din Europa la începutul anului 2020. Ţara cu aproape 60 de milioane de locuitori a fost supusă unor măsuri de izolare, închideri pe scară largă şi restricţii.
Giorgia Meloni a menţionat că, în pofida regulilor, care au fost susţinute de ameninţare cu amenzi, Italia a avut totuşi una dintre cele mai mari rate de mortalitate şi infectare din Occident.
Un nou val de COVID -19 nu poate fi exclus în contextul în care vine sezonul rece, dar lecţiile ar putea fi învăţate din trecut, a spus Meloni.
Citește mai departe:
Prim-ministrul Giorgia Meloni a promis marţi că Italia va rămâne o "parteneră de încredere" a NATO pentru susţinerea Ucrainei în faţa agresiunii Rusiei, transmit AFP, ANSA şi Reuters. De asemenea ea spune că povara energetică ar trebui echilibrată la nivel internațional, să nu sufere doar anumite țări, dar și că în Italia se va intra doar cu forme legale.
Şefa partidului Fratelli d'Italia şi - de la sfârşitul săptămânii trecute - a guvernului de la Roma a dat asigurări marţi, în primul ei discurs în faţa parlamentului de la preluarea mandatului, că nu va ceda presiunilor preşedintelui rus Vladimir Putin. "A ceda la şantajul lui Putin cu energia nu ar rezolva problema, ci ar agrava-o, deschizând calea către alte pretenţii şi şantaje", a arătat ea.
Cu aceeaşi ocazie, Meloni a promis că guvernul pe care îl conduce va încerca să crească asistenţa financiară pentru familiile şi firmele afectate de criza energetică.
Situaţia Italiei nu permite să se piardă timpul, a apreciat premierul, în cadrul prezentării programului său pe cinci ani.
Marţi, ea va avea de făcut faţă miercuri unui vot de încredere a camerelor reunite ale parlamentului, care va marca momentul în care noul guvern rezultat din alegeri îşi intră pe deplin în drepturi.
Recunoscând că este "emoţionată din cauza solemnităţii momentului", Meloni i-a mulţumit pentru "sfaturile preţioase" preşedintelui Sergio Mattarella, care a desemnat-o prim-ministru în urma rezultatului obţinut de Fratelli d'Italia la alegerile din 25 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News