Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medicul Virgil Musta, mesaj care dă fiori: „Suntem la pragul între viaţă şi moarte. Terapia Intensivă este plină“
WhatsApp
Şeful Secţiei Infecţioase 2 de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, Virgil Musta, a lansat, duminică, un nou apel la vigilenţă şi protejare împotriva virusului SARS-CoV-2, în condiţiile în care secţia ATI a spitalului este deja plină şi nu mai pot fi internaţi pacienţi care ar veni cu o formă gravă a bolii.

Avertizarea medicului vine după ce, în această săptămână, în Timişoara, numărul noilor confirmaţi zilnic cu COVID-19 a crescut permanent, ajungându-se de la sub 50 de noi cazuri confirmate până marţi, la 99, raportaţi sâmbătă.

"Accentuez de fiecare dată că important este să nu ne îmbolnăvim. Când ne-am îmbolnăvit, la ora actuală, s-ar putea ca peste o zi - două să fii bolnav, să ai nevoie de internare şi să nu mai ai unde să te internezi. Nu avem ce face, persoana respectivă va rămâne acasă şi nu va putea beneficia de tratament. Sunt câteva medicamente pe care le poţi auto-administra la domiciliu, dar medicamentele esenţiale nu le poţi da la domiciliu. Terapia Intensivă este plină. Dacă cumva există o persoană care face formă severă şi se decompensează, de asemenea, nu mai are unde să fie tratată. Suntem la pragul între viaţă şi moarte şi trebuie să înţelegem acest lucru şi să fim foarte responsabili", a transmis Virgil Musta, pe pagina de Facebook.

19 pacienți noi la ATI, doar azi



Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Timiş, Daniela Fetescu, a declarat că în ultimele 24 de ore în judeţ au fost confirmate cu COVID-19 un număr de 46 de persoane, din care 29 în Timişoara, câte trei în Giroc şi Moşniţa Nouă, câte două în Lugoj, Ohaba Lungă, Recaş şi câte una în Jebel, Sânmihaiu Român, Sânnicolau Mare, Bencecu de Sus (Pişchia) şi Dumbrăviţa.

"În această dimineaţă, numărul total de persoane internate confirmate COVID-19 a fost de 171, cu 19 internaţi la ATI. Au fost confirmate cu COVID două cadre medicale, dar nu s-a înregistrat niciun deces", a afirmat Daniela Fetescu, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Cornelia Bubatu, a anunţat că în judeţ se menţin cele 10 focare COVID active şi în timpul săptămânii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel