Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medicul Carmen Dorobăţ, confirmată cu COVID-19 după ce s-a vaccinat
WhatsApp
Fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a declarat că s-a infectat cu noul coronavirus la câteva zile după ce s-a vaccinat.

Dr. Carmen Dorobăţ a declarat că s-a vaccinat pe 27 decembrie iar de câteva zile a început să prezinte forme uşoare ale bolii.

„Mă tratez, sunt vaccinată, am o evoluţie bună. Virusul l-am luat după ce m-am vaccinat. (...) Este a treia sau a patra zi. Sigur nu am luat virusul de la spital. Am făcut mai multe drumuri în perioada acesta. În momentul de faţă sunt bine, trebuie să urmărim evoluţia. Am avut stare sufebrilă, lipsa poftei de mâncare, ceva transpiraţii. Cineva care nu ar fi fost de specialitate nu şi-ar fi dat seama. Au fost nişte transpiraţii care m-au pus pe gânduri. Au fost destul de şterse simptomele, poate şi din cauza vaccinului”, a explicat dr. Carmen Dorobăţ.

Ea a declarat că şi soţul acesteia, tot medic, a fost confirmat pozitiv. Ambii sunt vaccinaţi şi se află în izolare la domiciliu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel