Guvernul Orban încă nu este „definitivat“, însă la Ministerul Sănătății, unde au fost vehiculate mai multe nume, se remarcă cel al unui chirurg cardiovascular de renume, o personalitate atât la nivel național cât și internațional, Conf. Dr. Victor S. Costache, originar din Iași.
Acesta este susținut de ceolegi de-ai săi, alți medici români de renume mondial, care lucrează la unele dintre cele mai recunoscute spitale sau universități din lume. Aceștia au transmis o scrioare deschisă de susținere a doctorului Costache, publicată de BZI, pe care o redăm în cele ce urmează:
„Stimate domnule Prim Ministru, mulţi oameni din România şi din diaspora urmăresc cu emoţie schimbările binevenite de pe scenă politică. Vă doresc succes în a face acum schimbări de substanţă care să vă cimenteze poziţia pe termen lung. Îmi permit să vă scriu câteva cuvinte despre situaţia generaţiei noastre ca medic din diaspora (începând cu 1997!).
Această situaţie arata anumite probleme dar şi oportunităţi ale ţării. Mai la obiect, alegerea managerului din sănătate este şi ea o reflecţie a anumitor tensiuni din sistem. Dacă am înţeles bine, aveţi doi candidaţi principali, ambii chirurgi cardiaci şi alegeri inspirate. Foarte pe scurt am să fac o paralelă între microcosmosul specialităţii noastre şi situaţia ţării, în acest caz este potrivită.
Citește și: Surpriza din Guvernul Orban: un medic din Diaspora va conduce Ministerul Sănătății
Este clar că intervenţia mea este partizana dar sunt sigur că activităţile de lobby pentru un anumit status quo sunt cel puţin la fel de intense. Veţi putea face totuşi o paralelă şi între echipe, intervenţii şi oamenii din spatele lor. Dacă vreţi să ştiţi mai mult despre mine vă ataşez un CV. Fac parte din generaţia celor care au plecat din ţară la specializare cu o valiză şi care când au vrut să revină în ţară nu au mai reuşit. În cazul meu am făcut un efort special pentru supra-specializare în bolile de copii, din pur interes dar şi cu speranţa că asta o să îmi dea un atu în plus – n-a fost să fie aşa.
Medicina românească este performantă, exista vârfuri în multe specialităţi şi oameni de valoare sunt distribuiţi peste tot. Chirurgia cardiacă are însă nişte neajunsuri, este sub nivelul ţărilor din jur cantitativ şi uneori chiar calitativ; nu este însă singurul domeniu în care se poate face mai mult cu resursele existente. România nu mai este o ţară săraca.
Aş vrea să spun că situaţia de fapt este doar răspunderea <>, din păcate însă oamenii din specialitate nu s-au ridicat uneori la înălţimea aşteptărilor. Omul sfinţeşte locul, nu mă sfiesc de aceasta platitudine. Spitalul Fundeni de exemplu era nava amiral a specialităţii, de mulţi ani a renunţat însă să trateze copii şi nu exista nici un efort să se schimbe acest lucru. Viaţa specialiştilor romani din domeniu a fost şi este extrem de comfortabila şi interesele personale şi de grup au prevalat de multe ori, mă refer mai ales la cei care nu au avut prilejul să mănânce pâinea străinătăţii fără bilet dus-întors. Există evident mulţi colegi romani care fac performanta şi care sunt demni de admiraţie, cu unii exista relaţii de prietenie şi respect reciproc – e imposibil şi incorect de generalizat.
S-a ajuns totuşi la situaţia paradoxală în care sub privirea specialiştilor bolile de copii au fost neglijate, pur şi simplu nu prea există scoala în acest domeniu sau o predare de ştafetă. Performanţele de la Târgu Mureş, singurul centru cardiopediatric funcţional, sunt lăudabile dar mentalitatea este de evitare a colaborării şi cvasi-monopol. Am ales să folosesc aici copiii că exemplu pentru că ei sunt cei mai vulnerabili şi sunt cumva un barometru al contractului social şi medical. Tentativele mele de acţiuni caritabile şi transfer de know-how au avut mai mult succes în alte ţări. În România s-au soldat invariabil cu eşec, cu excepţia uşii largi pe care mi-a deschis-o Victor Costache la Sibiu şi pentru care îi rămân profund recunoscător.
Mă cunosc cu Victor din anii studenţiei şi am avut satisfacţia să îi observ cariera mereu ascendentă. Nu e nevoie să auziţi încă o dată că e un specialist de top şi face parte acum dintr-o adevărată elita internaţională. Se remarca însă prin curaj, ernergie, fair-play, viziune şi tenacitate. Înainte de a veni la Sibiu aici nu exista această specialitate, nu face parte din cei care a moştenit ceva. În foarte scurt timp a clădit un lucru extrem de impresionant de la zero şi cu resurse puţine. Un aspect mai greu a fost o anume ostilitate a celor din sistem şi nişte tensiuni absolut artificiale care nu ar trebui să existe. Imaginaţi-vă totuşi că aveţi un om de acest calibru în echipă, ar avea un efect galvanizant nu doar pentru sănătate!
Ca să închei, numirea lui Victor în această funcţie ar fi o mutare înţeleaptă. Este un om de calitate, cu instincte bune şi care în plus este bine sfătuit. O primă mutare a lui la cârma ministerului ar fi multe crengi de măslin către colegii din specialitate în primul rând. Ca Victor, şi eu de la distanţa îmi doresc să avem relaţii de colaborare bune şi camaraderie cu absolut toţi colegii şi să putem lucra în echipa pentru rezolvarea unor probleme concrete din sistem. Există atât de multe lucruri de făcut! Viziunea este însă de ansamblu, nu punctuală. Chirurgia cardiacă făcută bine are un „efect de halou” asupra altor specialităţi dintr-un spital, şi mai general din întregul sistem de sănătate. Victor ar adopta o agendă de modernizare rapidă bazată pe transparenta şi eficientă. S-ar copia şi adapta modele care funcţionează bine în alte ţări într-un spirit de progres rapid şi echitate socială.
În viziunea noastră statul este principalul garant al sănătăţii, ca drept fundamental, şi principalul furnizor de servicii medicale. Când statul nu poate asigura aceste servicii în totalitate exista o nişă pentru medicina privată în care banii urmează pacientul. Într-un sistem modern şi transparent nu este loc pentru false dihotomii şi conflicte de interes.
Aceste idei sunt sprijinite şi de alţi colegi şi prieteni din diaspora medicală care ar dori să vadă mai multe progrese în medicină românească şi în relaţiile dintre cei din ţară şi cei din afară (o altă dihotomie nepotrivită). Aveţi astfel acces la generaţii de medici care ari dori să se implice mai mult în problemele sănătăţii romaneşti şi să ajute concret sau chiar să revină în ţara – ce mesaj plin de speranţă ar fi acesta… În puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie, am permisiunea să enumăr doar câţiva:
Tudor Toma – medic primar pneumologie, Londra
Adrian Crucean – medic specialist chirurgie cardiacă, Birmingham
Petru Liuba – medic primar cardiologie pediatrică, Lund
Dragoş Predescu – medic primar cardiologie pediatrică, Hamilton/Toronto
Florin Ionescu – medic specialist AŢI pediatrie, Bristol
Cătălin Toma – medic primar cardiologie, Pittsburgh
Gabriel Oniscu – medic primar chirurgie de transplant, Edinburgh
Cu deosebită stimă și cele mai sincere urări de succes”, se arată în scrisoarea semnată de Şerban Stoica FRCS (CTh) MD, Consultant Cardiac Surgeon, Bristol Children’s Hospital and the Heart Institute.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News