Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Medic, mesaj înaintea sărbătorilor: „Mai bine respectăm nişte reguli simple, decât să ajungem ambalaţi într-un sac negru”
WhatsApp
Medicul Amin Zahra de la Spitalul Judeţean Timişoara are un mesaj înaintea sărbătorilor.

„Ar fi păcat ca, la anul, la masa de Crăciun să fie cu o farfurie mai puţin, doar pentru că “ne-am săturat” de restricţii”, a transmis medicul, precizând totodată că este „un fel de ruletă rusească” şi oricine poate cădea pradă virusului.

Doar câteva zile, ne mai despart de sărbătorile de iarnă (...) Este o perioadă grea, şi e greu să ne abţinem de la nişte obiceiuri, vizite, tradiţii...Doar că, gândiţi-vă, mai important este să rămânem sănătoşi, să trecem peste pandemia asta. Sărbători vor mai fi, şi ar fi păcat, ca la anul, la masa de Crăciun să fie cu o farfurie mai puţin, doar pentru că “ne-am săturat” de restricţii.

Vom trece peste pandemia asta, dar până atunci nu merită să-ţi rişti viaţa pentru nimic în lumea asta, mai bine respectăm nişte reguli simple, decât să ajungem cu o sondă în gât sau şi mai tragic “ambalaţi” într-un sac negru. Eu vă doresc şi îmi doresc sărbători liniştite, cu multă sănătate”, a transmis medicul Amin Zahra pe pagina sa de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel