Medicul de urgență Cristiana Oprița a scris, marți, pe Facebook, faptul că Spitalul Militar Sibiu nu are echipament de protecție iar în urma analizei cu computerul tomograf ar exista deja contact cu un pacient cu noul COVID-19.
"Sunt medic de urgență CPU Spitalul Militar Sibiu. Nu avem echipament de protecție, avem deja un caz de COVID-19, plămân pozitiv la CT. Managerul Spitalului a decis să fie testat pacientul după trei zile de la internare, a refuzat să testeze personalul contact, spunând că testarea este doar pentru pacienți, nu pentru personalul medical", reclamă medicul pe Facebook.
Aceasta îl întreabă pe președintele Klaus Iohannis cum își poate imagina că vor fi ajutați pacienții în condițiile în care doctorii se vor infecta.
"Această atitudine de amatorism managerial va atrage consecințele închiderii unui spital care ar trebui să fie unul strategic. Nu avem echipament de protecție, nu avem personal, spitalul nu are un plan în ceea ce privește circuitul pacienților infectați. Doriți închiderea spitalului? Va fi în maxim două săptămâni dacă nu aduceți medici militari cu experiență managerială", a mai scris medicul, care afirmă că directorul unității medicale i-ar fi amenințat pe doctori cu desfacerea contractului de muncă.
În urma postării de pe Facebook, prefectul Sibiului, Mircea Crețu, a cerut Direcției de Sănătate Publică Sibiu să verifice situația de la Spitalul Militar din oraș.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News