Bărbatul de 45 de ani a mers la Spitalul de Urgență din Galați acum patru zile, pentru că se simțea rău, iar cadrele medicale au bănuit încă de la început că este infectat cu coronavirus și au decis testarea lui imediată.
Bărbatul tușea, avea stări de amețeală și se simțea foarte obosit. Cu toate că medicii i-au recomandat să aștepte rezultatul testării în spital, el a preferat să plece la domiciliu.
A fost prima decizie greșită. Hotărârea este posibil să îi fi fost influențată de faptul că nu avea febră. În plus, nu se știa cu alte boli și nici faptul că era obez nu îi stârnea îngrijorare.
Este încă neclar ce l-a făcut să refuze internarea în momentul în care - a doua zi - i s-a comunicat că a ieșit pozitiv la infecția cu COVID-19.
Marți seară, starea lui de sănătate s-a degradat rapid. Abia mai putea să respire când a sunat la 112. Echipajul SMURD care a fost trimis la el acasă l-a găsit mort.
Cazul bărbatului din Galați era considerat primul deces în rândul pacienților depistați cu coronavirus, dar care au refuzat să se interneze și să primească tratament de specialitate, însă medicul Valentin Boldea infirmă această teorie.
„Ce spuneți de faptul că pe certificatul constatator al decesului completat după autopsie scrie infarct miocardic acut? Nu cumva la prima lui prezentare la UPU personalul s-a axat doar pe testarea COVID 19 și au omis să-i facă un consult cardiologic. Simptomele cu care s-a prezentat se întâlnesc și în debutul unui infarct miocardic. Cel mai probabil omul a plecat acasă cu un infarct în derulare pe care nu l-au diagnosticat. Deci se pare că nu omul a fost neglijent ci un sistem care își axează atenția doar pe COVID și uităm că oamenii vin la urgente și cu alte patologii”, a scris el pe o rețea de socializare.
Potrivit Adevărul, trupul neînsufleţit al bărbatului de 45 de ani a fost introdus într-un singur sac pentru decedaţi şi nu în doi, aşa cum este procedura la bolnavii de COVID, iar morga spitalului a ataşat de sac un bilet pe care se menţiona ”COVID NEGATIV”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News