Totodată, directoarea spune că nu crede că bebeluşii nu au fost hrăniţi timp de cinci ore, aşa cum susţine una dintre mame.
„Nu înseamnă că infecţia s-a transmis de la cadrele medicale la mămici, pentru că am avut cazuri care au născut în data de 31 şi noi am făcut testarea în aceeaşi clădire în care sunt şi mămicile, este şi bucătaria spitalului care a funcţionat ca şi în celelalte zile. Am stat şi eu cinci ore acolo. Nu cred că au avut bebeluşii sau mpmicile de suferit”, a spus managerul maternităţii Odobescu din Timişoara, Olimpia Oprea.
Citește și O mămică româncă și bebelușul ei, infectați cu COVID-19 în maternitate: „Un film de groază"
Astăzi începe ancheta DSP la Maternitatea Odobescu din Timişoara, acolo unde 10 nou-născuţi au fost confirmaţi aseară cu noul coronavirus.
Cel mai probabil, bebeluşii au fost infectaţi de personalul medical, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Sinteza zilei. Nouă din cei 10 nou-născuţi sunt deja externaţi, iar mamele lor au fost testate şi nu sunt infectate.
De altfel, 12 cadre medicale din maternitate, printre care mai multe asistente de la secţia terapie intensivă, au fost confirmate deja cu temutul coronavirus.
Ministrul Sănătăţii l-a demis deja pe şeful DSP Timiş şi declară că nici managerul maternităţii nu a făcut ce trebuia pentru a preveni această situaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News