Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Masca devine OBLIGATORIE în Buftea, Glina și Voluntari
WhatsApp
Masca devine obligatorie de vineri, de la ora 20.00, în localitățile Buftea, Glina și Voluntari din județul Ilfov, unde rata de incidență a cazurilor de Covid a depășit 3 la mia de locuitori.
covid_oameni_masca

Potrivit deciziei adoptate de CJSU Ilfov, au fost dispuse măsuri suplimentare în localitățile Buftea, unde incidența a ajuns la 4,23 la mia de locuitori, Glina, cu incidență de 3,02, și Voluntari, 3,13, începând de vineri, de la ora 20.00, până în 20 noiembrie.

În cele trei localități, masca devine obligatorie în toate spațiile publice deschise, se interzice organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, a activității cu publicul a restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, și a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

De asemenea, CJSU a decis suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ, aplicându-se scenariul roșu, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel