Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marilen Gabriel Pirtea: Orgoliile PSD-ALDE, deranjate de independență si integritate
WhatsApp
Deputatul PNL, Marilen Gabriel Pirtea atrage atenția asupra gravelor derapaje ale PSD-ALDE în privința subordonării Institutului Național de Statistică și a decizie de naționalizare a Editurii Didactice și Pedagogice. 

"Din ce în ce mai multe semnale de alarmă vin dinspre vocile independente și nealiniate intereselor Guvernului PSD-ALDE, semnalând grave derapaje de la practicile transparente europene ale actualilor guvernanți.

Două dintre recentele măsuri guvernamentale, care privesc transformarea statutului și subordonarea unor instituții foarte specializate, indică linia politică patologică pe care s-a înscris actuala putere.

Naționalizarea Editurii Didactice și Pedagogice a transmis o undă de șoc în sistemul de educație. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care s-a înființat Societatea Didactică și Pedagogică SA, ca urmare a reorganizării Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică, cu toate că va fi imposibil ca o singură editură să pregătească câteva serii întregi de manuale pentru diferite clase, specializări, limbi Ar însemna să dispună de personal de câteva mii de oameni. Se produce astfel eliminarea concurenței, ceea ce însemnă monopol de stat, introdus printr-o naționalizare mascată. Eliminarea concurenței va crea un mediu permeabil la corupție, dar și dependență politică.

Acest caz, al Editurii Didactice și Pedagogice, vine în prim-planul atenției publice după ce, de mai mulți ani, Regia Autonomă Monitorul Oficial se află în disputa subordonării de către executiv sau de către legislativ, după cum o cer interesele de moment ale celui care conduce PSD. În 2012, Monitorul Oficial a fost subordonat Guvernului PSD, prin decizia luată de premierul Victor Ponta, iar la finalul lui 2017 a revenit în subordonarea Camerei Deputaților, aici fiind acum președinte al Camerei Deputaților șeful PSD. În aceste condiții nici nu mai poate să fie vorba de eficiență și funcționare imparțială a editurii ce are responsabilitatea de a asigura apariția tipărită a celor mai importante acte normative ale statului.

Subordonarea INS 

Iată că în aceste zile atacul PSD asupra instituțiilor independente și specializate continuă prin noua decizie guvernamentală privind Institutul Național de Statistică (INS). Mai multe voci din PSD au acuzat recent INS de raportări distorsionate. Ministrul Muncii explica, în aprilie 2018, faptul că datele prezentate de Institutul Național de Statistică „de multe ori nu corespund cu cele de la minister, deoarece INS lucrează cu metoda sondajului, în timp ce instituția pe care o conduce lucrează cu cifre foarte exacte". De curând, INS a prezentat cifrele reale ale economiei românești: creșterea accelerată a inflației la 5%; scăderea salariului net cu 145 de lei în luna ianuarie; scăderea salariilor din sistemul medical. Aceste date seci, negative în raport cu lăudăroșenia PSD, au provocat decizia ce a fost luată de urgență în cea mai recentă ședință de guvern: Institutul Național de Statistică se organizează și funcționează în subordinea Guvernului și în coordonarea Prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.

Modelul falimentar al  Greciei 

Să nu uităm care a fost mecanismul prin care s-a dezvoltat criza din Grecia. Timp de mulți ani, statul grec, prin autoritatea națională de statistică, a indus în eroare Uniunea Europeană prin trimiterea de rapoarte false către Eurostat. În 2010, Eurostat a anunțat că față de rapoartele anterioare, cele ce priveau încadrarea Greciei în țintele de prudență bugetară impuse de aderarea la zona Euro, cifrele reale din Grecia erau net diferite. De la un nivel al inflației transmis către Eurostat de 3-4% s-a ajuns la determinarea unui nivel real de 15% deficit pentru anul 2009. În plus, cifrele oficiale privind datoria publică au ascuns aproape 3 miliarde euro datorie publică, mascată printr-o tranzacție de tip swap între guvern și o bancă internațională.

După ce Eurostatul a sesizat că Elstatul a început să corecteze cifrele privind economia Greciei, s-a produs intrarea în etapa de criză. A fost una dintre cele mai grave crize economice naționale din ultimii zeci de ani, cu contracții ale economiei timp de opt ani, cu creșterea șomajului la aproape un sfert din populația aptă de muncă și cu o expandare a datoriei publice," se arată într-o analiză a deputatului Marilen Pirtea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel