Femeia în vârstă de 37 de ani s-a îmbolnăvit de Covid când era însărcinată în luna a opta. Aceasta era însărcinată cu cel de al cincilea copil al familiei. Potrivit soțului, aceasta ar fi avut oportunitatea de a se imuniza împotriva Covid-19, însă a preferat să aștepte până după naștere.
Timp de cinci săptămâni, femeia a fost internată la Terapie Intensivă, în stare gravă, iar medicii au decis s-o conecteze la ventilator pentru a putea naşte bebeluşul pe care n-a mai apucat să-l ţină în braţe.
„Nici măcar n-a ştiut dacă avea o fetiţă sau un băieţel. A fost cumplit. Nu a mai avut nici măcar şansa să vorbească cu mine, măcar cinci minute, să-mi spună despre fete, ştiţi, cum o să fie... Nu putea să respire fără aparate, nu putea să vorbească. De când am dus-o la spital în fiecare noapte m-am rugat. S-a luptat din răsputeri cu această boală mortală. Până la urmă n-a mai putut...”, a declarat sotul acesteia, Majid Ghafur, potrivit ȘtirileProtv.
Săptămâna trecută, MSD și Ridgeback Biotherapeutics au anunțat că Agenția de Reglementare a Medicamentelor și a Produselor Medicale a acordat autorizația de punere pe piață în Regatul Unit (Marea Britanie) pentru molnupiravir, primul medicament antiviral oral pentru tratametul formelor ușoare-moderate de COVID-19.
LAGEVRIO este marca comercială a molnupiravir în Marea Britanie. MSD a anunțat depunerea la Agenţia Federală pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a unei cereri de autorizare în regim de urgenţă a medicamentului Molnupiravir (EUA), în prezent în curs de evaluare, iar recent, a anunțat că EMA a inițiat procedura de evaluare continuă a cererii de autorizare de punere pe piață. MSD lucrează în mod activ pentru a depune cereri similare și către alte agenții de reglementare din întreaga lume.
„Prima autorizație din lume a molnupiravir reprezintă o realizare majoră în direcția angajamentului MSD, de a descoperi și dezvolta medicamente și vaccinuri inovatoare pentru a adresa cele mai complexe provocări de sănătate publică. Ca parte a misiunii ferme a MSD de a salva și îmbunătăți vieți, vom continua să acționăm cu rigurozitate și fără întârziere pentru a aduce molnupiravir pacienților din întreaga lume cât mai repede cu putință”, a declarat Robert M. Davis, director executiv și președinte, MSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News