Nivelul creşte de la trei la patru, fiind al doilea cel mai înalt nivel şi indică faptul că ''transmiterea este mare şi presiunea asupra serviciilor de sănătate este generalizată şi semnificativă sau în creştere''.
''Primele elemente arată că Omicron se răspândeşte mult mai rapid decât Delta şi că protecţia vaccinului împotriva afecţiunilor simptomatice ale Omicron este redusă'', subliniază sursele citate. Deşi gravitatea Omicron nu este cunoscută încă şi ''va fi mai clară în următoarele săptămâni'', responsabili din domeniul sănătăţii notează că există deja spitalizări din cauza Omicron şi că este ''probabil'' ca numărul acestora ''să crească rapid''.
Premierul Boris Johnson se va adresa naţiunii duminică seara, a indicat Downing Street. Se aşteaptă ca el să facă un bilanţ al eforturilor guvernului în lupta împotriva răspândirii Omicron, între care extinderea campaniei de rapel la persoanele cu vârsta de peste 30 de ani, începând de luni.
Aceste anunţuri se adaugă la noi măsuri prezentate de Boris Johnson, printre care revenirea la telemuncă şi introducerea în anumite locuri a certificatului sanitar, măsuri care vor fi supuse votului deputaţilor marţi. Regatul Unit este afectat în mod special de pandemie, cu peste 146.000 de decese şi aproximativ 50.000 de noi cazuri de contaminare înregistrate în fiecare zi.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat, pe 9 decembrie, că majoritatea cazurilor de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 în Uniunea Europeană par a avea simptome 'uşoare'.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat joi că cele mai multe cazuri de infectare cu tulpina Omicron, în Uniunea Europeană, par a fi 'uşoare', transmite AFP, preluată de Agerpres. 'Cazurile par să fie în cea mai mare parte uşoare, dar trebuie să adunăm mai multe dovezi pentru a determina dacă spectrul de gravitate al bolii cauzate de Omicron este diferit de cel al tuturor celorlalte variante care au circulat până acum', a declarat Marco Cavaleri, şeful strategiei vaccinale a EMA.
Astfel, tulpina Omicron pare să aibă o rată de reinfectare mai ridicată pentru persoanele vindecate de boală sau care au fost deja vaccinate. Cu toate acestea, până acum s-a constatat că aceasta provoacă simptome mai puţin severe, a indicat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). La rândul lor, companiile Pfizer şi BioNTech au insista pe eficacitatea contra Omicron a vaccinului lor actual, scrie Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News