Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marcel Vela anunță CURĂȚENIE în MAI: „Vor fi chemați la audieri și trași la răspundere”
WhatsApp
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că urmează, în următoarea perioadă, o „curățenie” în minister, în sensul că polițiștii din toată țara care au legături cu rețelele infracționale vor fi chemați la audieri și trași la răspundere.
gov.ro

„Polițiștii care au legături, conexiuni cu rețele infracționale sunt în vizorul polițiștilor care își vor face datoria, în următoarea perioadă, la nivelul întregii țări. După Caraș-Severin, în zilele următoare, poate chiar de azi, și în alte județe, polițiștii care au legătură cu o rețea infracțională vor fi chemați la audieri", a anunțat ministrul de Interne.

Citește și Marcel Vela: „Prefectul de Caraș-Severin mi-a înaintat DEMISIA"

Potrivit lui Marcel Vela, vor continua toate acțiunile de „curățenie", astfel încât Ministerul de Interne să fie apreciat de populație.

În urma perchezițiilor din Caraș-Severin, cinci suspecți au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, iar față de altul s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Citește și PREFECT anchetat sub control judiciar într-un dosar privind obținerea permiselor pentru ARME

Surse din anchetă spun că persoana cercetată sub control judiciar este prefectul județului Caraş-Severin, Matei Lupu. Aceleași surse spun că printre cei 5 reținut este și șeful Serviciului Arme şi Muniţii din IPJ Caraş-Severin, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel