Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marcel Ciolacu: „O să trimitem textul moţiunii de cenzură şi celor de la AUR, poate au şi dânşii adăugiri”
WhatsApp
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că textul moţiunii de cenzură pe care urmează să o depună social-democraţii în Parlament pe 14 iunie va fi trimis şi celor de la AUR pentru a face „adăugiri”.

„Pe 14 iunie o să depunem moţiunea de cenzură. O să începem să lucrăm la text, o să trimitem textul şi la parlamentarii neafiliaţi, este şi grupul AUR în Parlament şi o să trimitem textul, poate au şi dânşii adăugiri la text, pentru că au anunţat deja că vor vota o eventuală moţiune de cenzură depusă în Parlament”, a spus Ciolacu la TVR 1.

El a adăugat că PSD va încerca să „dărâme” Guvernul cu această moţiune de cenzură pe care urmează să o depună în Parlament.

„Încercăm să dărâmăm Guvernul cu această moţiune de cenzură pe care o vom depune. E o diferenţă de 34 de voturi între Putere şi Opoziţie. Tot aud această discuţie - de ce nu a depus PSD moţiune de cenzură până acum. Ce voiaţi, domnule, să depunem moţiune de cenzură după două săptămâni de la alegeri? Mai erau nişte plecaţi şi prin PSD la un moment dat, după ce a ieşit Iohannis cu 67% voiau să facem referendum să îl suspendăm. Stai, că de-abia au fost alegeri acum o săptămână şi a ieşit omul cu 67%, cum să îl suspendăm? Cam aşa s-a întâmplat şi acum. După ce s-au terminat alegerile i-a strâns domnul Iohannis să aibă Guvernul său pe pierzători”, a afirmat Ciolacu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel