„Am luat act ieri (luni-n.r) de decizia CCR. Mai mult ca sigur, am anunțat deja că o să avem o nouă abordare. În primul rând, o să propun colegilor mei desființarea comisiei Iordache sau comisia specială care s-a ocupat de modificările de justiție, a codurilor penale, a codurilor de procedură penală. Ele o să intre într-un parcurs parlamentar normal. În primul rând la Senat, ca și primă Cameră sesizată, în Comisiile juridice. Se pare că funcționalitatea comisiei speciale nu a fost cea dorită, dimpotrivă ea a avut un impact public negativ și asupra partidului pe care îl reprezint, dar și asupra instituției Parlamentul României. O să avem o abordare, în primul rând prioritățile fiind deciziile neconstituționale deja declarate de către CCR și pe urmă o să vedem dacă este oportun o altă modificare atât la codurile penale, cât și la codurile de procedură penală", a declarat Marcel Ciolacu, în Parlament.
Președintele Camerei Deputaților a adăugat că transpunerea deciziei CCR privind Codurile penale se va face în logica Parlamentului, în cadrul Comisiei juridice.
De asemenea, Marcel Ciolacu a afirmat că raportul Parchetului și MAI privind gestionarea situației de la Caracal reprezintă o prioritate.
„În cursul zilei de sâmbătă eu am propus înființarea unei comisii speciale urmând să discut cu toți liderii politici din Parlament, din Camera Deputaților mai exact, făcând astfel o invitație de a intra într-o instituțional într-o normalitate și de a nu ieși cu declarații publice după o asemenea dramă ca cea de la Caracal. În zilele următoare au fost foarte multe declarații politice și a multor lideri politici, în declarația de ieri am spus că prioritatea în momentul acesta este totuși raportul de la Ministerul Public cât și de la Ministerul de Interne și nu în ultimul rând ce au constat cei din comisia de lucru constituită la nivelul primului ministru și coordonată de către domnul Arafat. Din punctul meu de vedere prioritatea Parlamentului este de a interveni în procedurile instituționale care sunt create pentru a ne apăra, a interveni într-un mod eficient și direct și în timp real și nu în ultimul rând de a preveni", a subliniat Ciolacu, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News