Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mai mulţi cetăţeni din Siria, Turcia şi Egipt, depistaţi la vama Nădlac
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi în două autoutilitare conduse de un turc şi un bulgar, 28 de cetăţeni străini (24 sirieni, doi turci și doi egipteni), care au încercat să treacă ilegal graniţa în Ungaria .  
migranti_sirieni_turci

În data de 03.09.2020, în jurul orei 01.30, la Punctul De Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc G.Y., în vârstă de 54 de ani, conducând o autoutilitară marca Iveco, înmatriculată în Turcia. Acesta transporta piese auto pe ruta Turcia-Germania.

În urma efectuării controlului de frontieră, au fost descoperite ascunse în zona destinată transportului de marfă, printre marfa transportată, 22 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre 22 de cetăţeni sirieni, doi minori şi douăzeci de bărbaţi, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 46 ani, iar minorii având vârstele de 15 şi 14 ani. Bărbații au declarat că doreau să ajungă în state din vestul Europei.

 

Cercetaţi pentru trafic de migranţi

 

În seara zilei de 02.09.2020, în jurul orei 23.00, tot la P.T.F. Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul bulgar I.V., în vârstă de 53 de ani, conducând o autoutilitară marca Iveco, înmatriculată în Bulgaria. Acesta transporta rame de tâmplărie PVC, pe ruta Bulgaria-Franţa.

Şi în acest caz, în urma efectuării controlului de frontieră, au fost descoperite ascunse în zona destinată transportului de marfă, în interiorul mai multor rame de tâmplărie PVC, şase persoane. Cei şase cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre cinci adulţi şi un minor, cetăţeni din Siria, Egipt şi Turcia. Cei cinci bărbaţi au vârste cuprinse între 24 şi 41 ani, iar minorul are 16 ani. Şi în acest caz persoanele doreau să ajungă vestul Europei. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferi şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel