Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Lukoil ar putea să îşi restructureze divizia de trading, Litasco SA, prin crearea a două divizii, una cu sediul la Geneva, şi alta cu sediul la Dubai. Conform acestui plan, biroul de a Geneva, denumit "Litasco West", va continua să cumpere ţiţei non-rusesc şi va gestiona celelalte rafinării europene ale Lukoil, cele din România şi Bulgaria, şi de asemenea va păstra o participaţie minoritară la o facilitate operată de TotalEnergies SE în Ţările de Jos. Biroul din Dubai, denumit Litasco Middle East, va fi responsabil de tranzacţiile cu petrol rusesc şi gestionarea operaţiunilor din Asia, inclusiv a biroului din Singapore, au precizat sursele.
În paralel, Lukoil, companie care nu este vizată de sancţiunile UE, analizează posibilitatea de a-şi vinde rafinăria ISAB din Sicilia, au dezvăluit sursele. Această rafinărie utilizează petrol rusesc dar riscă să ajungă în situaţia în care nu va mai putea să se aprovizioneze cu ţiţei după ce embargo-ul UE asupra livrărilor de petrol rusesc prin intermediul navelor va intra în vigoare, la data de 5 decembrie. În plus, băncile şi-au redus finanţarea care ar fi permis Lukoil să cumpere ţiţei de la alţi furnizori.
Traderii de petrol depind de liniile de credit pentru a cumpăra ţiţei. Multe firme şi bănci europene şi-au redus deja expunerea pe ţiţeiul din Rusia de teamă că vor fi vizate de sancţiuni sau că îşi vor prejudicia reputaţia, după invadarea Ucrainei de către Rusia.
În 2019, Litasco a cumpărat şi a vândut aproximativ patru milioane de barili de ţiţei şi produse rafinate pe zi, ceea ce l-a făcut unul dintre cei mai mari traderi de petrol din lume. Litasco a început deja să îşi mute o parte din operaţiunile de trading în Dubai, unde numărul de angajaţi ai companiei a crescut de la 10, înainte de invadarea Ucrainei, până la aproximativ 40 în prezent.
Dubai a devenit o destinaţie de top pentru persoanele fizice şi companiile din Rusia interesate să se mute peste hotare. Emiratele Arabe Unite, unde Dubai este principalul hub de business, nu a urmat exemplul Europei şi SUA care au sancţionat Rusia pentru invadarea Ucrainei. În plus, Dubai este şi o destinaţie atractivă de afaceri graţie taxelor reduse.
Rafinăria de la ISAB, în apropiere de Siracuza, este una din cele mai mari rafinării din Europa, şi potrivit sursele o serie de firme şi-au manifestat deja interesul pentru ea, inclusiv Onex Holding din Dubai şi fondul american Crossbridge Energy Partners.
Guvernul italian urmăreşte cu atenţie acest dosar în condiţiile în care rafinăria ISAB este responsabil de un sfert din aprovizionarea cu carburanţi a Italiei şi asigură peste 3.0000 de locuri de muncă. Cu toate acestea, în luna martie guvernul de la Roma a anunţat că nu are de gând să naţionalizeze rafinăria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News