Ludovic Orban a spus, la Jurnalul de seară, că din punctul de vedere al PNL este încheiată lista cu miniștri, dar că „în următoarea perioadă încep negocierile politice cu partidele care au stat alături de noi la moțiunea de cenzură și trebuie să discutăm toate chestiunile cu aceste partide".
„Se vor declanșa discuțiile oficiale, partidele vor prezenta condițiile pentru susținerea guvernului. Duntem după un exercițiu, reușita moțiunii, sunt foarte încrezător că discuțiile vor duce la formarea unei majorități", a completat el.
Liderul PNL a vorbit și despre condițiile partidelor, în contextul în care unele se bat cap în cap:
„Sunt lucruri pe care ne vom înțelege și lucruri care, acolo unde există diverențe majore, au diferențe de opinii, noi va trebui să găsim acel drum comun, în care se vor întâlni toate punctele de vedere".
În ceea ce privește alegerea primarilor în două tururi, cerință impusă de USR, Ludovic Orban a spus că „noi avem deja un proiect de lege care este în dezbatere. Există un proiect de lege de la PMP tot legat de alegerea primarilor. Aici nu e nicio problemă, PNL susține alegerea primarilor în două tururi".
„O altă condiție, fără penali în funcții publice, împreună cu USR și PMP am inițiat un proiect care cuprinde și revizuirea Constituției în acest sens. Este o inițiativă comună cu USR, asta nu e o condiție, este îndeplinită, ca și condiția cealaltă", a mai spus el.
„UDMR au dreptul să-și exprime punctul de vedere la vot. Noi nu putem să determinăm să voteze altfel decât le dictează punctul de vedere", a mai spus premierul desemnat.
În ceea ce privește programul de guvernare, Orban a spus că „nu va fi un program pe patru ani".
„Cea mai lungă perioadă posibilă este până la alegerile parlamentare. Anticipate – după prezidențiale și după alungarea PSD de la guvernare. În toată această perioadă PSD face nefăcute. Un guvern demis prin moțiune de cenzură, ce să mai numești secretar de stat? Au dat drumuri la o grămadă de concursuri, un protejat al lui Daea să fie angajat la ADS, director. Dar nu e numai ADS, prin proceduri viciate își angajează politruci. Forțează încheierea unor contracte. (Ploiești-Brașov) Odată! În condițiile în care nimeni nu mai știe, că Dăncilă după ce anunțase în campania electorală că a fost adjudecată licitația către consorțiul chinezo-turc, a venit Dăncilă și a zis că vine în CSAT ca să definească acest tronson ca fiind de importanță strategică. S-a răzgândit și acum anunță semnarea contractului. E o bătaie de joc. Se forțează pe calea ferată știind că există constestații în instanță și Cuc e disperat să forțeze conducerea CFR să semneze contractele pe o adjudecare care e contestată în instanță. Sunt angajate cheltuieli în continuare. De ce mai papă Viorica Dăncilă, după ce a fost demisă, fondul de rezervă al Guvernului? De ce și-a permis un guvern demis să aloce 1,4 miliarde către autoritățile locale, fără dezbatere publică, fără criterii, care să îmbrace haine de mită?", a mai spus Ludovic Orban, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News