Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban, ironic la adresa lui Florin Cîțu: "A greșit unitatea de măsură. Vă rog, salvați PNL"
WhatsApp
Liderul PNL, Ludovic Orban, a lansat, vineri, ironii la adresa lui Florin Cîțu, contracandidatul său la președinția partidului: „Eu nu am spus niciodată în campanie că voi asigura o campanie de opt ani ... Cred că s-a greșit unitatea de măsură”. El a lansat și un apel: „Vă rog, salvați PNL!”.
gov.ro

„Lumea ne va judeca în 2024 după cum guvernăm. Dacă avem capacitatea să ne atingem obiectivele promise românilor putem merge cu fruntea sus și avem speranța că putem câștiga alegerile. Eu nu am spus niciodată în campanie că voi asigura o campanie de opt ani... Sigur, cred că s-a greșit unitatea de măsură în discurs. Era vorba de opt luni, nu de opt ani. Nu am această aroganță. Nu am spus în campanie că am tranșat congresul în cadrul unei moțiuni de cenzură în care în spatele tău era cel care te apăra”, a spus Ludovic Orban în fața liberalilor prahoveni.

Orban: "N-am dormit trei ore și jumătate pe noapte în perioada guvernării"

 

El spune că de peste 30 de ani „trudește” în mișcarea liberală.

„M-am luptat să promovez ideile liberale, să-i coving pe oameni că liberalismul e soluția pentru dezvoltarea României. În ultimii patru ani vă spun câte zile de concediu am avut. În primul an de mandat am avut o zi și jumătate, în al doilea an trei zile și jumătate, în al treilea an am avut două zile și jumătate și în ultimul an de mandat nu am avut nicio zi de concediu. Nu vreau să vă spun numărul de duminici petrecute la muncă pentru binele public și pentru PNL și cam care e ora de trezire și care e ora de culcare. În perioada guvernării nici nu știu dacă am avut o medie de trei ore și jumătate pe noapte dormite”, arată Orban.

Liderul PNL le-a transmis celor prezenți un mesaj: „Congresul din 25 septembrie nu e un congres oarecare. Vă rog, salvați Partidul Național Liberal”, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel