„Este un derapaj dramatic de la normalitate. Trebuie să vă spun că nu îmi aduc aminte ca în 30 de ani vreo moţiune de cenzură să se fi dezbătut şi votat în week-end. Ce vrea PSD-ul, ca să înţeleagă lumea simplu. PSD vrea să ducă dezbaterea şi votul la această moţiune vineri sâmbătă sau duminică, mizând că nu sunt zile de activitate la Parlament o să reducă la maxim prezenţa semnatarilor moţiunii, astfel încât să scape de moţiunea de cenzură printr-o programare complet anormală, nefirească", a declarat Ludovic Orban la Jurnalul de Seară.
„În cutumele activităţii parlamentare nicio moţiune de cenzură, indiferent de moţiune de cenzură, au fost cele care au trecut. Singura în care s-a încălcat acest principiu a fost moţiunea împotriva guvernului Grindeanu care s-a ţinut duminica, dar nu s-a ţinut votul ci citirea. Votul a fost după trei zile.
Nu există să-ţi baţi joc de o asemenea procedură şi tu să muţi pe zile de weekend care sunt zile libere, nici măcar nu este constituţional şi regulamentar şi legal.
Din cauza asta noi am depus-o la ora 6, ei au convocat la ora 6 în timp ce dădeau declaraţii de presă colegii noştri, au primit convocare la birourile permanente reunite, iar ciolacu a anunţat deputaţii că la ora 19 va fi citirea moţiunii în plen, fără să aibă decizia birourilor permanente reunite. Mai mult, au dat şi în presă, în toată presa am văzut ştirea că la 19 va fi citită moţiunea" a adăugat liderul liberalilor.
„E o nebunie, oameni atât de anormali, atât de certaţi cu bunul simţ, oameni cu atâta răutate, care să se gândească la toate ticăloşiile posibile numai şi numai să înfrângă o voinţă evidentă. De ce nu vine Dăncilă, conform Constituţiei, să ceară votul pe remaniere? Pentru că nu mai are majoritate. De ce am avut noi capacitatea să strângem 237 de semnături? Pentru că nu mai are majoritate PSD-ul. Ei se agaţă de orice fel de tertip, pun la cale toate ticăloşiile şi toate nenorocirile posibile în materie de şmecherii că nu mai la asta îi duce capul. E Iordache acolo care este o minte bolnavă. Eu nu pot să înţeleg, această adunătură care, efectiv, a pierdut orice legătură cu realitatea, trebuie oprită, trebuie îndepărtată cât mai repede de la putere"
Ludovic Orban mai spune şi că sunt puţine şanse ca moţiunea să nu treacă, chiar şi în condiţiile programării votului sâmbătă. Liderul PNL spune că parlamentarii partidului său sunt „mobilizabili, indiferent în ce situaţie se găsesc şi vor fi prezenţi".
„Din punctul nostru de vedere, oricând va fi moţiunea, noi suntem prezenţi toţi şi vom vota la vedere toţi. PNL a luat decizia asta, ne-am consultat parlamentarii, sunt mobilizabili indiferent în ce situaţie se găsesc şi vor fi prezenţi. Problema este că la această moţiune de cenzură nu suntem numai noi, mai sunt şi alte 5 grupuri parlamentare care şi ele trebuie să se mobilizeze pentru ziua respectivă, iar noi am zis o chestie de bun simţ: Nu vrem neapărat luni, să fie luni, marţi sau miercuri, cum e normal. Nu putem înţelege această forţare absurdă.
Eu sunt convins că numărul votanţilor moţiunii de cenzură va fi mai mare decât numărul voturilor", a concluzionat Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News