Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban, într-un interviu pentru AFP: „Blocajul ungar şi polonez afectează negativ întreaga UE”
WhatsApp
Blocarea planului de relansare al UE de către Ungaria şi Polonia "afectează negativ întreaga Uniune Europeană", a declarat joi, într-un interviu pentru AFP, premierul român Ludovic Orban, cu câteva ore înaintea unui summit european.
gov.ro

„Este în interesul tuturor ca planul de relansare să fie adoptat cât mai repede posibil, deoarece fiecare cetăţean ungar va beneficia, la fel ca fiecare cetăţean din oricare altă ţară", a afirmat el.

Ungaria şi Polonia, cărora li s-a alăturat şi Slovenia, au refuzat din nou miercuri să accepte condiţionarea acordării fondurilor europene de statul de drept, blocând planul de relansare adoptat la sfârşitul lunii iulie de Cei 27 pentru a face faţă pandemiei de COVID-19. Acest plan de 750 de miliarde de euro este susţinut de viitorul cadru financiar multianual (2021-2027), de peste 1.000 de miliarde de euro.

Citește și Orban nu exclude posibilitatea revenirii la starea de urgență după alegeri

„Această finanţare europeană este un pilon al relansării economice şi orice amânare poate avea consecinţe economice negative asupra calităţii vieţii" tuturor, a spus Orban.

 

Bucureştiul „s-a schimbat radical” de la venirea la putere a liberalilor



Prim-ministrul român, notează AFP, a respins argumentele invocate de liderii Ungariei şi Poloniei, spunând că „respectarea statului de drept este o garanţie pentru fiecare contribuabil că banii vor fi cheltuiţi corect”.

Citește și Orban: "Există VACCIN anti-COVID. Nu vom avea cantităţile deodată, le vom primi în mai multe etape"

Agenţia franceză de presă reaminteşte că şi România a fost în colimatorul Bruxellesului pentru „atingeri aduse statului de drept” între 2017 şi 2019, când social-democraţii aflaţi atunci la guvernare au introdus o reformă criticată a justiţiei.

Însă Bucureştiul „s-a schimbat radical” de la venirea la putere a liberalilor în noiembrie 2019, a subliniat şeful guvernul român, precizând că acea revizuire controversată a sistemului judiciar a fost stopată, adaugă AFP.

 

Orban: „Oamenii trebuie să ne judece după ce facem, după deciziile noastre”



Întrebat despre confuzia care apare uneori prin coincidenţă de nume între el şi omologul său ungar Viktor Orban, Ludovic Orban a spus că "atitudinea faţă de UE" face diferenţa.

„Oamenii trebuie să ne judece după ce facem, după deciziile noastre, respectul nostru, atitudinea noastră în cadrul UE, care trebuie să urmărească să îi susţină unitatea, să îmbunătăţească funcţionarea instituţiilor sale, să influenţeze deciziile luate la nivel european pentru ca ele să genereze efecte pozitive pentru toţi”, a spus el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel