Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban, după decizia CCR: Liderii PSD și ALDE să anunțe încă de astăzi abandonarea agendei infractorilor
WhatsApp
Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis într-un comunicat, după decizia CCR prin care modificările aduse Codurilor penale au fost declarate neconstituționale, ca liderii PSD și ALDE să anunțe abandonarea agendei infractorilor, respectiv respingerea proiectelor de modificare a Codurilor penale și abandonarea tuturor celorlalte proiecte legislative toxice venite să favorizeze persoane condamnate sau aflate în curs de cercetare penală.
Sursa foto: captură Antena 3

 

"Decizia Curții Constituționale în privința modificărilor aduse Codului Penal și a Codului de Procedură Penală reprezintă o victorie amară după asaltul dat în ultimii ani de zile de coaliția PSD-ALDE în favoarea infractorilor.

Sesizarea noastră și a Președintelui Klaus Iohannis, depusă alături de ceilalți colegi din Opoziție a fost admisă așa cum era firesc să se întâmple și cum era de așteptat pentru orice magistrat responsabil în exercițiul funcției de judecător constituțional.

În urma deciziei de astăzi a CCR ambele proiecte legislative trebuie respinse în ansamblul lor de Parlament, ceea ce recomandă și Comisia de la Veneția în raportul realizat asupra modificărilor aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Eventualele ajustări aduse legislației trebuie să facă obiectul unui nou proiect de lege, supus consultării și dezbaterii publice, în care să se țină cont în mod real de observațiile profesioniștilor.

Solicit imperativ liderilor PSD și ALDE să anunțe încă de astăzi abandonarea agendei infractorilor, respectiv respingerea proiectelor de modificare a Codurilor penale și abandonarea tuturor celorlalte proiecte legislative toxice venite să favorizeze persoane condamnate sau aflate în curs de cercetare penală.

Din păcate, există în vigoare modificări aduse legislației care servesc infractorilor, fie în mod direct, cum este cazul Legii recursului compensatoriu, fie în mod indirect, cum este cazul Secției Speciale pentru anchetarea magistraților. Toate aceste orori legislative trebuie corectate în cel mai scurt timp, însă pentru acest lucru este nevoie ca parlamentarii PSD și ALDE să admită ticăloșiile la care au fost părtași, lăsând victimele fără protecție și apărare în fața agresorilor și criminalilor, și măcar în ultimul ceas să înțeleagă că se află în serviciul poporului și nu a propriei persoane.", a transmis Ludovic Orban, președinte PNL.

Curtea Constituțională a respins modificările aduse de PSD, ALDE și UDMR celor două Coduri penale, urmând ca actele normative să se întoarcă din nou în Parlament.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel