Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban: „Directoarea de la Tarom, DEMISĂ pentru că a REFUZAT să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură”
WhatsApp
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat astăzi, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, că directorul Tarom a fost demis marți seară pentru că nu ar fi fost de acord să țină la sol avioanele în ziua moțiunii de cenzură. Totul în contextul în care mai mulți parlamentari ai opoziției au venit atunci la București cu diferite curse pentru a vota moțiunea. 
Sursa foto: captură Antena 3

„Guvernul Dăncilă nu mai poate să facă decât prostii, ceea ce face. Uitați-vă ce face Cuc la Ministerul Transporturilor. Demiteri de directori din niște motive foarte străvezii. Sunt foarte mulți în Tarom cei care spun că demiterea directoarei este pentru că ea a refuzat să țină avioanele la sol la moțiunea de cenzură, ca să nu vină parlamentarii pentru că erau cursele de la Iași, Timișoara, Cluj, care aduceau peste 20 de parlamentari ai opoziției și care dacă n-ar fi aterizat la timp, nu puteau să vină să voteze moțiunea. Asta se vorbește la Tarom, să nu credeți că inventez”, a declarat Ludovic Orban.

Mădălina Mezei a fost schimbată marți seară din funcția de director TAROM. Decizia survine la finalul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Răzvan Cuc, în condițiile în care Guvernul Dăncilă a fost demis în urma moțiunii de cenzură.

În locul acesteia, la șefia Tarom va fi numit pilotul Valentin Gvinda.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel