Liderul PNL a descris cum a decurs noaptea de dinaintea moţiunii.
"A fost o noapte scurtă și chiar le-am spus colegilor mei: noaptea este un sfetnic bun, cu atât mai mult cu cât noaptea folosim timpul... ca să negociezi. Am negociat până la aproape 2,30 dimineața. Am avut tot felul de discuții, am avut tot felul de întâlniri cu foarte mulți parlamentari pe ultima sută de metri. Să știți că am văzut că toată lumea a trecut foarte repede peste acest rezultat extraordinar, dar vă spun un lucru: s-a înregitrat o premieră în România, niciodată în 30 de ani de la Revoluție u a fost demis un guvern PSD de către Opoziția democratică", a spus Ludovic Orban, la Realitatea TV.
Preşedintele PNL a vorbit şi despre eforturile inimaginabile pe care le-a făcut PSD pentru a ţine guvernul în funcţie.
"Am participat la multe moţiuni de cenzură. Niciodată nu a existat o asemenea presiune din partea partidului de guvernământ, aşa cum a fost la moţiunea asta de cenzură. Nu vă puteţi imagina. Au creat efectiv haite. Dădeau telefoane în grup asupra oamenilor pe care îi considerau vulnerabili. Sunau cinci, şapte parlamentari. Aici au fost implicaţi Suciu, Cuc, Bădălău. Și șefi de consilii județene, cum e vestitul Ciorăpel, Arsene, care inclusiv astăzi a fost prezent. Nu puteai să vorbești cu unii, că venea și îl marca. Nu vă puteţi imagina. Promisiuni financiare, promisiuni de funcții. Cred că au promis funcţii cât pentru trei guverne şi au oferit sume fără limită.
Citeşte şi: Cum arată noul GUVERN? Florin Cîţu şi Raluca Turcan, în cărţi pentru ministere importante
Nu numai că au acționat direct, și-au pus și nişte emisari, afaceriști din clientela economică a PSD. Cea mai mare presiune a fost pe grupurile ALDE, PMP, de asemenea pe grupul PRO România. Asupra PNL au încercat mai puţin pentru că ştiau că îşi pierd vremea.
Au apelat la toate. La un moment dat s-au gândit inclusiv să mai oprească din avioane, au avut tot felul de năzdrăvănii în cap, nu vă puteţi imagina. O asemenea presiune și o asemenea disperare și o asemenea lipsă totală de măsură în utilizarea pârghiilor de putere în mod abuziv, nu a mai existat. Faptul că s-au înregistrat 238 de voturi reprezintă un rezultat extraordinar", a mai precizat acesta în emisiunea "Legile Puterii".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News