„Cu siguranță vor fi voturi și de la parlamentarii care astăzi sunt în PSD și probabil și de la parlamentari Pro România care nu agrează această poziție pe care a aderat-o domnul Ponta”, a spus Ludovic Orban, la Digi24.
Premierul desemnat a susținut că poartă negocieri cu parlamentari independenți și că șansele ca deputatul independent să voteze învestirea Guvernului sunt mari, chiar dacă acesta nu a votat și moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă.
„Dacă vă spun că șansele de a obține votul de învestitură sunt foarte mari, așa este. Am purtat discuții individuale cu foarte mulți parlamentari independenți, cum e domnul Dohotaru, doamna Bîzgan. Una este poziționarea la moțiune, alta e poziționarea la învestire. Eu cred că e mai degrabă înclinat să voteze”, a adăugat Orban.
Audierea miniștrilor propuși în Guvernul Orban va avea loc marți și miercuri, urmând ca votul să fie dat într-un plen reunit lunea viitoare, de la ora 14.00, potrivit unei decizii a conducerii Parlamentului.
Pentru a putea fi învestit Guvernul Orban are nevoie de cel puțin 233 de voturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News