UPDATE, 12:05
„Sunt victima unei echipe demolatoare care a cerut excluderea mea din PNL. Sunt onorat, pentru că demonstrează clar că nu am nici o legătură cu nenorocirile făcute de Klaus Iohannis și gașca demolatoare după data de 1 iunie. Drepturile și libertățile membrilor PNL sunt încălcate de această gașcă demolatoare care a făcut praf partidul. Ar trebui să le fie rușine și când se plimbă pe stradă să stea cu ochii în pământ pentru bătaia de joc față de români.
Iohannis ar trebui să-și ceară scuze față de cei 6 milioane de oameni care l-au votat. El a intervenit în mod nedemocratic și neconstituțional în alegerile din PNL. Avem de-a face cu premeditare și cu trădarea cetățenilor români, înșelarea speranțelor cetățenilor români. Iohannis și slugile lui din PNL aduc PSD la putere.
Decizia de azi mă face un om liber să îi reprezinte pe oamenii care cred în valorile liberale. Sunt liber să creez o forță politică nouă care să îi reprezinte pe români. Sunt liber să construiesc cu toți colegii mei liberali care au onoare o forță care să dea din nou șansa României pentru un proiect național liberal bazat pe valorile creștine.
Nu îmi pare rău de nimic din ce am făcut în ultimii 30 de ani”, a precizat Orban, după votul din Biroul Executiv al PNL.
--------------------
Biroul Executiv al PNL a decis, vineri, să propună excluderea lui Ludovic Orban din partid, conform unor surse.
Decizia a fost luată cu 31 de voturi pentru excludere, două împotrivă şi două voturi nule.
Propunerea BEx urmează să fie înaintată Consiliului Naţional al PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News