Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ludovic Orban, anunţ: "Demarăm procedura de numire a Avocatului Poporului"
WhatsApp
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că în coaliţia de guvernare s-a decis demararea procedurii de numire a Avocatului Poporului, iar votul în plenul reunit al Parlamentului în acest caz se va da cel mai probabil lunea viitoare.
Sursa foto: captură Antena 3

"Am hotărât în cadrul coaliţiei să demarăm procedura de numire a Avocatului Poporului. Mâine, la ora 9,30, vom convoca Birourile permanente reunite. A fost depusă o singură candidatură şi vom demara procedura. Procedura presupune audiere în Comisiile juridice reunite, urmate de plen. Mâine vom convoca un plen. De asemenea, va fi necesar un vot pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului. CNA trebuie să se întrunească în plenul său să aleagă un preşedinte care urmează să fie validat. Cel mai probabil o să avem plenul la care se va face votul şi pe Avocatul Poporului şi pe CNA luni", a spus Orban, la Palatul Parlamentului, după şedinţa coaliţiei de guvernare.

El a adăugat că votul pentru conducerile celor două instituţii nu va fi miercuri, pentru că Parlamentul trebuie să lase timp pentru audierea în comisii a candidatului propus pentru Avocatul Poporului şi pentru că nu este sigur că până miercuri se dă votul în plenul CNA.

"De asemenea, trebuie să facem o analiză cu situaţia privitoare la TVR şi Radioul naţional", a menţionat acesta.

Întrebat dacă propunerea pentru Avocatul Poporului, Fabian Gyula, are susţinerea întregii coaliţii, Orban a spus: "Cu siguranţă. Cei de la USR au declarat că nu au nimic împotriva candidatului. Au încercat să aibă o discuţie legată de SIIJ. Cele două probleme nu sunt în conexiune". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel