"Legea spune că atribuțiile mandatarului oficial sunt de a depune cererea de rambursare și lista de candidați, semnată de către reprezentantul legal al partidului, potrivit statutului propriu. Potrivit statutului propriu, reprezentantul legal, la data depunerii cererii, era președintele Executiv, doamna Dăncilă, și nu era semnătura doamnei Dăncilă. Autoritatea a cerut, printr-o serie de patru adrese, clarificări, și în niciuna dintre adrese, nu a rezultat împuternicirea de semnatar al acelei adrese de către domnul Drăghici, prin semnătura doamnei Dăncilă", a declarat Constantin Buică, joi.
În Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, cuantumul total al cheltuielilor PSD este de 3.472.749 de lei, bani care nu au fost rambursați de către AEP, a afirmat Constantin Buică.
„Noi vorbim de funcția de trezorier, nu vorbim de funcția de reprezentant legal. Din documentele pe care le-a depus, nu rezulta împuternicirea prin care avea calitatea de reprezentant al partidului sau împuternicit al președintelui, la acea dată, doamna prim-minsitru, președinte executiv, ulterior președintele de drept al PSD", a explicat Buică.
Președintele AEP a adăugat că decizia instituției în cazul respingerii rambursării banilor către PSD este definitivă.
„Este dreptul oricărei persoane fizice sau juridice să depună contestație cu privire la orice document emis de statul român. La acest moment, decizia este, din punctul de vedere al Autorității, definitivă, am publicat rezultatul controlului în Monitorul Oficial și documentul și modificarea a fost făcută către PSD, cu privire la nerasmbursarea în totalitate a sumelor de la europarlamentare", a mai declarat Buică, pentru Mediafax.
Buică a făcut referire și la la un antecedent cu partidul UNPR, în 2016, care a pierdut, în instanță, tot dintr-un motiv asemănător, pe o chestiune financiară.
"Noi nu avem nicio posibilitate de a schimba decizia, decizia se face doar în fața instantelor de judecată, precedent pe care în instanță în 2016, cu UNPR, care a pierdut, la instanță, pentru că nu a avut semnătura reprezentantului legal sau al împuternicitului", a conchis șeful AEP.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News