Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Londra şi Bruxelles ajung la un acord privind statutul post-Brexit al Irlandei de Nord
WhatsApp
Premierul britanic, Rishi Sunak, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au ajuns luni la un acord pentru a pune capăt disputelor de mai bine de un an privind reglementările post-Brexit în Irlanda de Nord, transmit France Presse şi DPA.

Anunţul privind un compromis de modificare a protocolului privind Irlanda de Nord a fost raportat de presa britanică, citând o sursă guvernamentală de la Londra, şi apoi confirmat de o sursă europeană, la doar o oră după sosirea lui von der Leyen la Windsor, unde a fost întâmpinată de Sunak.

După luni de negocieri dificile, cei doi lideri s-au întâlnit într-un hotel din Windsor pentru ceea ce au prezentat ca fiind discuţii "finale" pe această temă, care a blocat instituţiile provinciei şi a provocat turbulenţe în cadrul majorităţii conservatoare de la Londra. Ei urmează să susţină o conferinţă de presă comună în jurul orei 15.30 (ora locală şi GMT). Preşedinta Comisiei Europene se va întâlni ulterior cu regele Charles al III-lea.

Semnat în 2020, protocolul cu Irlanda de Nord, negociat după Brexit de fostul premier Boris Johnson, a creat o frontieră comercială de facto între Marea Britanie şi Irlanda de Nord în Marea Irlandei.

Acest lucru a fost menit să prevină necesitatea unor controale la frontieră între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE, care riscau o reapariţie a tensiunilor sectare, dar a însemnat că Irlanda de Nord a continuat să facă parte din zona comercială fără taxe vamale a blocului după Brexit.

Disputa comercială a devenit un obstacol major în punerea în aplicare a acordului Brexit cu unioniştii pro-britanici din Irlanda de Nord, care au considerat că acesta îi separă de restul Regatului Unit şi leagă regiunea de jurisdicţia UE.

Protocolul a generat astfel tensiuni între Uniunea Europeană şi Londra, dar a devenit şi o problemă internă pentru Rishi Sunak, confruntat cu opoziţia adepţilor liniei dure a Brexitului şi cu cea a unioniştilor din Partidul Democratic Unionist (DUP), care se opun oricărei puneri în discuţie a apartenenţei Irlandei de Nord la Regatul Unit.

Aceştia din urmă refuză orice aplicare de facto a legislaţiei europene în provincia britanică şi blochează de un an funcţionarea executivului local.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel