Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lista posibililor miniștri din Cabinetul Ciucă - surse
WhatsApp
Liberalii nu renunță la ideea unui guvern minoritar PNL-UDMR, iar premierul desemnat Nicolae Ciucă va depune sâmbătă, la Parlament, lista cu miniștrii care vor face parte din cabinetul său.

Vineri, la ora 11:00, PNL are o ședință a Biroului Executiv Național, în care va fi discutată lista miniștrilor, urmând ca apoi conducerea extinsă a partidului, Biroul Politic Național, să aprobe viitorul cabinet.

Decizia de a merge în Parlament cu un guvern minoritar a fost luată după întâlnirea de joi seară, de la Vila Lac, dintre președintele Klaus Iohannis și liderii PNL. Discuțiile informale cu șeful statului vin după negocieri fără rezultat cu PSD și USR.

Astfel, potrivit surselor Digi24, Guvernul Ciucă ar putea avea următoarea componență, dar sunt trei ministere unde încă se mai discută și este posibil să se schimbe propunerile. Este vorba despre Apărare, Transporturi și Justiție:

Prim-ministru: Nicolae Ciucă

Vicepremier: Kelemen Hunor

Miniștrii PNL:

Ministerul Apărării Naţionale: Simona Cojocaru

Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu

Ministerul Finanțelor Publice: Dan Vîlceanu

Ministerul Afacerilor Interne: Lucian Bode

Ministerul Educației: Sorin Cîmpeanu

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: Raluca Turcan

Ministerul Energiei: Virgil Popescu

Ministerul Agriculturii: Daniel Constantin

Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu

Ministerul Transporturilor: Cristian Bușoi

Ministerul Sănătăţii: Nelu Tătaru

Ministerul Justiției: Cătălin Predoiu

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizăzii: Pavel Popescu

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Florin Roman

Miniștrii UDMR:

Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene: Hegedus Csilla

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației: Cseke Attila

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Tánczos Barna

Ministerul Tineretului și Sportului: Novak Eduard.

Potrivit surselor Digi24, audierea miniștrilor ar urma să aibă loc marți, iar votul în plen pentru învestirea guvernului - miercuri.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel