Românii, atât cei de acasă, cât şi cei din diaspora, nu merită remarcile incalificabile ale dlui. Bădălău, scrie Benea, pe Facebook. El adaugă că astfeld e ieşiri nu pot fi tolerate nimănui, indiferent de funcţie.
„Un an de penitență s-ar impune în cazul preşedintelui organizației județene PSD Giurgiu, cu speranța că, după această pauză, #diaspora se va vedea altfel de pe malurile Dunării", conchide liderul PSD Bacău.
„Nicolae Bădălău nu a înțeles nimic din discuția contondentă pe care am avut-o în CEX al PSD cu privire la subiectul "Diaspora".
„Fiecare dintre noi am avut sau avem în familie măcar o rudă care să fi lucrat, la un moment dat, în Italia, Spania sau Anglia.
Românii din diaspora și, implicit, românii de acasă nu merită remarcile incalificabile ale dlui. Bădălău.
Peste 100.000 de băcăuani sunt plecați la muncă în spațiul comunitar european și, laolaltă cu ei, mă simt jignit de declarațiile intolerabile ale acestui om.
Ieșirile de acest gen, repetate sau nu, nu mai pot fi tolerate nimănui, indiferent de funcție, și nu-și mai au locul în PSD. În caz contrar, să nu ne mirăm dacă în județul Giurgiu, și nu numai, vor circula mașini cu plăcute de Suedia, Danemarca sau Finlanda.
Un an de penitență s-ar impune în cazul preşedintelui organizației județene PSD Giurgiu, cu speranța că, după această pauză, #diaspora se va vedea altfel de pe malurile Dunării.
În loc sa discutam despre derapajele guvernarii PNL, cu un euro ajuns la un prag istoric ce afecteaza populatia, ne justificam inutil pe o tema sensibila pe care am lamurit-o in interiorul PSD", este mesajul integral postat de Dragoş Benea.
În ședința CEx de marți seara, liderii partidului au avut parte de mai multe momente tensionate. Amenințările cu bătaia, înjurăturile și lacrimile au contribuit la atomosfera încordată în care liderii PSD au împins-o pe Dăncilă spre demisie. Conform surselor Digi24, liderul PSD Bacău, Dragoș Benea, și președintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, au avut un schimb dur de replici. Benea i-a reproșat lui Bădălău că a dansat pe manele și a jignit diaspora, iar Bădălău l-a amenințat cu bătaia.
„Am pierdut lamentabil în diaspora pentru că unii au dansat pe manele și au jignit diaspora", a spus Dragoș Benea în ședință, moment în care Bădălău, simțindu-se vizat de afirmația colegului său, l-a amenințat pe acesta cu bătaia, folosind cuvinte jignitoare: „Măi, că****, tu la mine te referi? Te calc în picioare". Între cei doi au intervenit Marian Oprișan și Radu Moldovan pentru a calma spiritele.
Într-o intervenție în direct la Digi24, Dragoș Benea nu a negat incidentul, însă nu a vrut să ofere detalii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News