Este vorba despre liderul filialei Maramureș a Partidului Social Democrat, Sorin Ovidiu Bota.
"'Deputatul PSD Marius Sorin Ovidiu Bota și-a înaintat azi demisia din funcția de vicepreședinte al organizației județene PSD Maramureș. La baza acestei decizii deputatul invocă motive personale. Actul a fost înregistrat azi la secretariatul organizației județene a partidului Social Democrat Maramureș''.
Tot mai mulți social-democrați renunță la funcțiile din partid. În ultima perioadă au mai demisionat din PSD nume sonore precum Corina Crețu, Mihai Tudose sau Georgian Popa. Alături de ei au demisionat și alți lideri județeni, ale căror nume nu sunt însă la fel de cunoscute.
Cel mai probabil, chiar și Gabriela Firea ar fi demisionat, dar în acest caz și-ar fi pierdut mandatul de primar al Bucureștiului.
PSD a anunțat ca o contramăsură în urma demisiilor masive, mai ales din Parlament că ar urma să aduce parlamentari de la alte formațiuni politice pentru a nu pierde majoritatea în forul legiuitor al statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News