Consiliul Naţional al PNL va avea loc duminică, începând cu ora 11,00, în Grădina de vară Herăstrău (Amfiteatru) a Teatrului „Constantin Tănase”, Parcul Herăstrău din Bucureşti.
Biroul Executiv al PNL a decis, la începutul acestei săptămâni, declanşarea procedurilor de alegeri în partid, iar data propusă pentru congres este 25 septembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.
„Biroul Executiv a luat decizia de a declanşa procedurile de alegeri în PNL. Data propusă pentru congres este 25 septembrie. Numărul total de delegaţi va fi de 5.000. Am stabilit calendarul de alegeri. Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii naţionale, înseamnă alegerea conducerii la toate nivelurile. Ca şi calendar propus: în perioada 1-15 iunie vor avea loc adunările generale ale organizaţiilor locale, care vor alege conducerile PNL la nivel local. În perioada 1 iulie - 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri, conferinţe la care se vor alege conducerile judeţene ale PNL. Între data de 10 august, termenul prevăzut pentru finalizarea alegerilor la nivel judeţean, şi data de 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statului, pentru campania pentru congres”, a precizat Orban.
El a adăugat că procedura de convocare a congresului va fi finalizată în şedinţa Consiliului Naţional, care are loc duminică.
„Noi vom organiza congresul în funcţie de situaţia epidemiologică. Ce pot să spun este că vom cere pentru participanţi, la toate adunările publice care se vor organiza, să fie vaccinaţi sau să aibă testul la zi, în conformitate cu situaţia de alertă. Dacă nu ne va permite reglementarea aferentă stării de alertă să-l organizăm la interior, îl vom organiza în aer liber”, a mai precizat Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News