Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Legea lui Carmen Dan și Iordache, care dă puteri sporite polițiștilor, copiată după una neconstituțională, ADOPTATĂ
WhatsApp
Controversata lege propusă de ministrul Carmen Dan și deputatul Florin Iordache, care dă puteri sporite polițiștilor, a fost adoptată de Camera Deputaților, cu 173 de voturi pentru și 82 împotrivă. Fiind for decizional, actul normativ va fi depus la secretariatul general pentru 5 zile, termen în care se poate face o sesizare de neconstituționalitate. Dacă acest lucru nu se întâmplă, actul normativ merge la promulgare. 

Ministrul de Interne, Carmen Dan, și fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, au depus, în luna martie, la Senat o inițiativă legislativă privind organizarea și funcționarea Poliției Române în care au preluat o serie de prevederi controversate, declarate neconstituționale în urma unei sesizări a președintelui Klaus Iohannis.În plus, ei au introdus o prevedere care le permite polițiștilor legitimarea și chiar ducerea la secție a românilor care participă la proteste care nu au aprobare. Nu este exclusă nici folosirea forței fizice pentru asta.

Proiectul de lege semnat de Carmen Dan și Florin Iordache își propune să modifice legea 218/2002 privind de organizarea și funcționarea Poliției Române. Inițiatorii au preluat pasaje dintr-o altă lege mai veche adoptată de Parlament, care dădea puteri sporite polițiștilor și care a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei de judecătorii de la CCR.

 

Partidele din Opoziție PNL și USR au reclamat abuzurile 

 

Partidele din Opoziție PNL și USR au reclamat abuzurile pe care polițiștii le pot face prin această lege. Marți, reprezentanții USR au anunțat că vor vota împotriva proiectului de lege, precizând că inițiativa conține „numeroase prevederi nocive".

Astfel este modificată legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Printre amendamentele admise de deputați se numără și cel referitor la contravenția acordată celor care nu se legitimează în fața poliției.

Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: "refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu".

Forma aflată în vigoare este: "refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penalăsau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu".

 

O nouă prevedere la atribuțiile polițiștilor

 

În același timp, este modificată și legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

La articolul 31 alineatul (1), după litera 1) se introduce o nouă prevedere la atribuțiile polițiștilor: "să interzică temporar, pătrunderea într-un spațiu delimitat, marcat sau să pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacaurea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății, sau integrității coporale a sa ori a altor pesoane".

De asemenea, un alt amendament prevede posibilitatea polițiștilor de a solicita sprijinul pentru prinderea persoanelor urmărite: "să solicite, în condițiile legii, sprijinul populației pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor care fac obiectul acestei măsuri, precum și să solicite ajutorul pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale".

Forma în vigoare prevede "să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la unităţile de poliţie a persoanelor care au comis fapte penale".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel