Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lavrov dă asigurări cu privire la reluarea exporturilor de cereale, la o zi după bombardarea Odesei de către armata rusă
WhatsApp
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, aflat în vizită în Egipt, a ţinut duminică să-i asigure pe partenerii săi egipteni după acordul asupra 'culoarelor securizate' pentru exporturile de grâne din Ucraina şi Rusia care trebuie să îndepărteze riscurile insecurităţii alimentare, în special în Africa, potrivit AFP.

Publicitate

Declaraţia sa intervine la o zi după ce armata rusă a bombardat oraşul-port Odesa, care are un rol cheie în reluarea exporturilor de cereale ucrainene.

'Am confirmat angajamentul exportatorilor ruşi de produse cerealiere de a-şi respecta toate obligaţiile', a declarat Serghei Lavrov într-o conferinţă de presă, după convorbiri cu omologul său egiptean Sameh Shoukry.

'Preşedintele Vladimir Putin a subliniat de asemenea aceasta în cursul unei recente discuţii telefonice cu preşedintele egiptean (Abdel Fattah) al-Sissi', a spus în continuare Lavrov, care urmează să viziteze de asemenea săptămâna viitoare Uganda, Etiopia şi Congo.

Lavrov dă asigurări cu privire la reluarea exporturilor de cereale, la o zi după bombardarea Odesei de către armata rusă

 

Acordul semnat vineri la Istanbul între Rusia şi Ucraina, sub egida ONU, prevede instituirea unor 'culoare securizate' cu scopul de a permite circulaţia în Marea Neagră a navelor comerciale, pe care Moscova şi Kievul se angajează să nu le atace. Pactul trebuie să permită exportul a 20 până la 25 milioane tone de grâne blocate în Ucraina şi să faciliteze exporturile agricole ruseşti, reducând astfel riscul unei crize alimentare mondiale, în special în Africa.

Rusia a obţinut garanţia că sancţiunile occidentale nu se vor aplica nici direct, nici indirect exporturilor sale de produse agricole şi de îngrăşăminte. 'Secretarul general al ONU şi-a asumat responsabilitatea de a ridica aceste restricţii ilegale luate de SUA şi de Uniunea Europeană împotriva lanţurilor logistice şi financiare ruseşti', a afirmat duminică Lavrov la Cairo.

De altfel, el a salutat o 'satisfacţie reciprocă' privind relaţiile între Moscova şi Cairo şi a evocat construirea în curs a primei centrale nucleare în Egipt, încredinţată Moscovei.

Declaraţia lui Lavrov survin la o zi după ce forţele ruse lansaseră patru rachete Kalibr asupra portului Odesa, esenţial în transportul de cereale ucrainene, conform Kievului.

Un purtător de cuvânt al forţelor aeriene militare ucrainene a declarat că 'portul Odesa, unde cerealele sunt tratate în vedere expedierii, a fost bombardat'. 'Am doborât două rachete, dar alte două au atins teritoriul portului şi, în mod evident, cereale', a adăugat acesta, potrivit AFP, titrează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel