„Mă bucur să mă aflu alături de voi, mai ales ca astăzi sunteți, prin votul românilor, cel mai important partid din România. Este o recunoaștere, dar și o mare, mare răspundere. Ne revedem într-un moment critic pentru România, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume, pentru ca tot lanțul de erori grave care s-au produs în cazul cumplitei tragedii de la Caracal să nu se mai repete niciodată.
Este esențial să înțelegem de ce am ajuns aici, dar mult mai important, ce avem de făcut pentru a reclădi România normală pe care ne-o dorim cu toții. Cazul Caracal, cu toate implicațiile sale profunde, ne dezvăluie cât de grav este dezastrul provocat statului și cetățenilor săi de politica falimentară a partidului aflat în prezent la guvernare.
PSD a trădat votul oamenilor. Niciodată nu s-a văzut asta mai bine decât acum. Eșec economic, eșec legislativ, eșec în protejarea cetățenilor. Legi pentru infractori și bani pentru clientelă. Dispreț pentru oameni și asalt continuu asupra statului român! Acesta este bilanțul guvernărilor PSD din acești ani.
PSD a promovat incompetența ca politică de stat, și mediocritatea ca principal criteriu de construire a carierelor în sistemul public. Viziunea pesedistă a unui stat al pilelor și al complicităților de partid, în care doar o castă de privilegiați fac legea și își împart funcțiile și banii publici trebuie demolată.
M-am luptat, alături de voi, liberalii, și de celelalte partide de opoziție pentru a stopa acest proces sau măcar pentru a reduce efectele dramatice ale infestării instituțiilor statului cu virusul incompetenței.
Prin acțiunile mele, ale voastre, ale opoziției parlamentare, dar mai ales prin mobilizarea cetățenilor, am reușit să păstrăm nealterat cursul pro-european, transatlantic și democratic al României. Pe 26 mai am primit cel mai important semnal din partea oamenilor că ne susțin în efortul nostru de a bloca distrugerea României de către un partid nociv, care și-a pierdut demult sensul și busola. A fost cel mai puternic vot pro democrație care a marcat, la trei decenii de la Revoluția din 1989, maturizarea societății românești.
Românii vor ca asaltul continuu al PSD la adresa statului de drept, dar și la adresa statului român în ansamblu, să înceteze. Românii cinstiți, care muncesc și plătesc taxe și impozite, așteaptă ca statul să funcționeze pentru ei, nu în favoarea unui grup care a pus stăpânire pe resurse și pe decizie. Românii vor autostrăzi, vor servicii medicale performante, vor egalitate de șanse și acces la o educație de calitate, vor să fie tratați cu respect atunci când interacționează cu instituțiile publice. Cetățenii au spus clar și fără echivoc ce își doresc. Acum, statul și politicienii trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor societății.
Guvernările PSD au dus statul în punctul de a eșua și de a deveni incapabil să mai garanteze drepturile fundamentale ale cetățenilor săi.”, a spus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News