La invitația președintelui Israelului, peste 40 de monarhi, președinți, prim-miniștrii și lideri parlamentari din Europa, America de Nord și Australia vor participa la a cincea ediție a Forumului Mondial dedicat Holocaustului, intitulat "În amintirea Holocaustului, luptând împotriva antisemitismului", potrivit unui comunicat emis de Yad Vashem, Centrul pentru Comemorarea Holocaustului Mondial.
Printre liderii de stat și de Guvern care au confirmat participarea la evenimentul din Ierusalim se numără președintele Klaus Iohannis, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel și președintele Parlamentului European, David Sassoli, potrivit Mediafax.
Forumul, organizat de Fundația Forumului Mondial al Holocaustului în cooperare cu Yad Vashem, Centrul pentru Comemorarea Holocaustului Mondial, va avea loc pe 23 ianuarie în Piața Ghetoul Varșoviei de la Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem, din Ierusalim. Forumul, care marchează a 75 de ani de la eliberarea Auschwitz și a Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, va începe la ora 13.30.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News